Obiectivitatea realistă din romanele lui Marin Preda îşi găseşte în „Viaţa ca o pradă“ (reeditată de Editura Cartex) contraponderea subiectivităţii libere a scriitorului.
Preda devine propriul său personaj, într-o scriere la persoana întâi, cu reflectorul întors asupra eului biografic şi creator. Cele două sfere se intersectează în profunzime. Aventura conştiinţei este urmărită începând cu momentul iniţial al cristalizării. Expunerea nu e însă lineară. Decupajul făcut de autor se bazează pe anumite imponderabile sufleteşti, pe nuanţe afective luminând în chip diferit o scenă sau alta.
Personajele însele sunt tratate diferenţiat. Dacă figura tatălui se detaşează, alte chipuri sunt şterse sau, dimpotrivă, redate în aqua forte. Fragmentele din copilăria şi adolescenţa „rurală“ şi diversele experienţe prin care trece viitorul scriitor au, topite în ele, deopotrivă frumuseţea şi amărăciunea vieţii. Imagini ale violenţei se întretaie cu cele ale bucuriei existenţei şi cunoaşterii. Spirit, înainte de toate, curios, pipăind viaţa şi apoi încercând s-o apuce ca pe o pradă, pentru a o înţelege şi a o trăi mai intens, Marin Preda nu este deloc - ca personaj - un ins comod.
În mod firesc, cartea se impregnează de natura autoruluinarator- protagonist, ferm pe convingerile şi chiar pe îndoielile lui, părând „adormit“ pe scena satului, dar tenace şi răzbătător în lumea marelui oraş. Salturile temporale, în anii ’40, oferă prilejul unor descrieri şi incizii nemiloase ale vieţii literare bucureştene. Deceniul cinci este unul extrem de plin: Dictatul de la Viena, apoi grozăviile celui de-al Doilea Război Mondial, şi la sfârşit cele ale instalării comunismului.
În numai câţiva ani, totul se tulbură şi se schimbă, apoi se tulbură iar, în contrast cu stabilitatea interbelică. Dar aventura conştiinţei îşi găseşte volumul şi expresia în a
