SCENARII ÎN CIORNĂ
Şase-şase au hotărât zarurile pentru Adriean Videanu pe-o plajă de pe Coasta de Azur. Pentru bărbatul schimonosit de razele soarelui era o mare pacoste că trebuia să sune la Bucureşti, din juma’ de zi în juma’ de zi, ca şi primar în funcţiune, ca să vadă cum e cu canicula şi dacă se pot schimba borduri şi la 42 de grade.
SCENARII ÎN CIORNĂ
Şase-şase au hotărât zarurile pentru Adriean Videanu pe-o plajă de pe Coasta de Azur. Pentru bărbatul schimonosit de razele soarelui era o mare pacoste că trebuia să sune la Bucureşti, din juma’ de zi în juma’ de zi, ca şi primar în funcţiune, ca să vadă cum e cu canicula şi dacă se pot schimba borduri şi la 42 de grade. Cu o urmă de cămaşă înflorată pe el, meditând, la o partidă de table, la condiţia de edil întreprinzător, i-a venit, pe loc, o idee. Cum viaţa după primărie implică nu neapărat dulcegării, Adriean şi-a conceput cât ai zice peşte planul de renaştere. O societate transnaţională. De schimbat bordurile. Lipa-lipa, şi-a luat papucii de plajă şi s-a apucat să calculeze, cu talpa fără de bătături, înaintând semeţ pe faleza de azur, cât poate scoate din întorsul bordurilor pe Coasta cealaltă.
De-atunci, Adriean şi-a pus proiectul la lucru. Ca o multinaţională care se respectă, TRANSCURBSTONE şi-a fixat sediul într-un paradis fiscal, în Vanuatu. Îl atrage piaţa chineză, fiindcă acolo se lucrează borduri ieftine şi cu care poate împânzi lumea. Ultima sa ispravă, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al TRANS..., a fost să înceapă nişte negocieri secrete şi bolborositoare cu Primăria Parisului. Preocuparea demnă de primar de a descongestiona traficul bucureştean s-a suprapus cu privirea evaluativă a omului de afaceri: "Uauu, ce lung e bulevardul ăsta Champs Elysees. Două straturi de borduri pe fiecare parte înseamnă o grămadă de bani!". La o adică,