Reprezentanţii companiei Dubai International Capital (DIC) au confirmat că poartă tratative cu proprietarii clubului englez FC Liverpool, pe care intenţionează
să-l cumpere. Suma solicitată de patronii echipei britanice este însă prea mare pentru investori. Cel care a confirmat discuţiile între cele două părţi a fost directorul executiv al DIC, Sameer al-Ansari, un fan declarat al clubului Liverpool, care susţine că a vorbit cu englezii, după care a sistat tratativele, pentru că patronii americani ai „cormoranilor“, Hicks şi Gillett, s-au hotărât asupra altei sume de vânzare. „Nu este nici un secret că am negociat. Nu este uşor, pentru că patronii trăiesc în Ţara Minunilor în ceea ce priveşte evaluarea clubului“, a afirmat reprezentantul companiei arabe.
Săptămâna trecută, miliardarul texan Tom Hicks a afirmat că nu intenţionează să-şi vândă acţiunile şi a negat informaţiile potrivit cărora a divulgat secrete despre conturile clubului, pentru a putea finaliza tranzacţia. DIC a negociat cu celălalt patron al clubului, George Gillett, care este dispus să-şi vândă cele 50 de procente pe care le deţine. Reprezentanţii companiei Dubai International Capital (DIC) au confirmat că poartă tratative cu proprietarii clubului englez FC Liverpool, pe care intenţionează