Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurari de viata pentru caini

Publicat in Cancan, miercuri 5 martie 2008 ·

Valoare. Polita pentru un caine de rasa poate ajunge si la 10.500 de euro

Dana Arama

O companie din Thailanda a lansat pe piata un serviciu de asigurari de viata pentru patrupede. Astfel, proprietarii de caini pot fi compensati cu sume importante de bani in cazul in care animalul lor moare. "In general, oamenii sufera foarte mult atunci cand raman fara animalul lor preferat, asa ca ne-am gandit sa le alinam cumva suferinta si sa le oferim bani pentru a trece mai usor peste pierderea suferita", a declarat Sombat Pipattanamatha, consultant la compania de asigurari canine. "Cainii sunt priviti ca facand parte din familie. Daca se poate face polita de asigurare pentru oameni, de ce n-ar putea, la fel de bine, sa existe un astfel de serviciu pentru caini?", a mai spus el. Pentru un caine de rasa, cu pedigree, asigurarea poate ajunge si la 10.500 de euro, in timp ce pentru un patruped maidanez este de doar 213 euro. Serviciul de asigurari canine a fost lansat la sfarsitul anului trecut si deja au fost facute peste 2.000 de polite. "Pentru ca oferta noastra a fost foarte bine primita, intentionam sa oferim clientilor si polite de asigurare pentru accidentele suferite de patrupedele lor", a adaugat Pipattanamatha.

Valoare. Polita pentru un caine de rasa poate ajunge si la 10.500 de euro

Dana Arama

O companie din Thailanda a lansat pe piata un serviciu de asigurari de viata pentru patrupede. Astfel, proprietarii de caini pot fi compensati cu sume importante de bani in cazul in care animalul lor moare. "In general, oamenii sufera foarte mult atunci cand raman fara animalul lor preferat, asa ca ne-am gandit sa le alinam cumva suferinta si sa le oferim bani pentru a trece mai usor peste pierderea suferita", a declarat S

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul britanic, pregătit să trimită trupe pe teren în Ucraina pentru a proteja pacea

Mediafax acum o ora
Înainte de a participa luni la un summit de urgenţă cu liderii europeni la Paris, Keir Starmer a declarat că Regatul Unit este pregătit să contribuie la garantarea securităţii Ucrainei prin „trimiterea trupelor noastre pe teren, dacă este necesar”.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Moțiunea de cenzură contra Guvernului Ciolacu va fi depusă luni la Parlament

HotNews acum o ora
Moţiunea de cenzură intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece!” anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament, transmite Agerpres. Parlamentarii USR şi POT au fos

Prefectul de Buzău, despre lipsa de intervenţie a utilajelor de deszăpezire pe drumurile din judeţ: „Probabil au considerat că ninge prea frumos ca să mai deranjeze zăpada!”

News.ro acum 7 ore
Prefectul de Buzău, Daniel Ţiclea, a ieşit în teren duminică seară, pentru a vedea cum acţionează firmele responsabile cu deszăpezirea drumurilor naţionale şi judeţene, dat fiind că în zonă ninge de ore bune. Acesta a constatat o serie de deficienţe

Prognoza meteo luni, 17 februarie. Sunt anunțate ninsori în mai multe zone din țară

Adevarul acum 54 minute
Vremea va fi în continuare rece în toată țară și va ninge în mai multe zone, astfel încât se va depune un strat gros de zăpadă, a anunțat Agenția Națională de Meteorologie.

Horoscop 17 februarie 2025. ZODIA care se va afla în mijlocul unui conflict

Cancan acum 13 ore
Horoscopul zilei de luni, 17 februarie 2025. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Este mai importantă starea ta interioară decât ce plănuiesc alții, indiferent cine sunt aceia. Vei avea posibilitatea, la mo

Premiile BAFTA: „Emilia Pérez" câştigă premiul pentru cel mai bun film străin

Mediafax acum 11 ore
La aceeaşi categorie au mai concurat producţia indiană „All We Imagine as Light" (regia: Payal Kapadia), filmul brazilian „I'm Still Here" (regia: Walter Salles), „Kneecap" în viziunea regizorală a lui Rich Peppiatt şi creaţia cineastului iranian Mo

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 9 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-10°
lun.

-10°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-10°
lun.

-10°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°