SEMNAL ● În toată lumea creşte numărul copiilor obezi
Un mic dejun consistent este o soluţie "sănătoasă" pentru a-i proteja pe copii de obezitate.
SEMNAL ● În toată lumea creşte numărul copiilor obezi
Un mic dejun consistent este o soluţie "sănătoasă" pentru a-i proteja pe copii de obezitate.
Un studiu publicat la începutul acestei săptămâni în revista American Academy of Pediatrics demonstrează că adolescenţii care au fost deprinşi cu bunul obicei de a avea zilnic un mic dejun suficient de consistent prezintă mai puţine riscuri de a fi supraponderali la maturitate.
Studiul a fost realizat pe un lot de 2.200 de adolescenţi. Scopul: a verifica dacă există o legătură între micul dejun luat consecvent în adolescenţă şi evoluţia masei corporale după cinci ani de monitorizare.
Rezultatul este încurajator. Adolescenţii care iau zilnic micul dejun sunt mai protejaţi de pericolul obezităţii. Cu o menţiune. Pe lângă micul dejun, ni se mai recomandă ca inclusiv prânzul şi cina să fie echilibrate nutriţional. De asemenea, specialiştii atrag atenţia asupra importanţei combaterii sedentarismului prin mersul pe jos zilnic a câtorva kilometri. După cinci ani de monitorizare s-a constatat că adolescenţii care şi-au făcut o regulă din a începe ziua cu micul dejun au o greutate normală. În cazul acestora, indicele masei corporale, considerat indicator de risc pentru obezitate, era inferior celui avut de adolescenţii care nu luau micul dejun. Doctorul Marc Pereira, autorul studiului, subliniază importanţa obiceiurilor alimentare asupra sănătăţii, deprinse încă din copilărie.
STUDIU. Un alt studiu publicat recent oferă un răspuns la întrebarea cum să ne păstrăm greutatea normală şi după vârsta de 40 de ani. Studiul britanic publicat în American Journal of Epidemiology ajunge la