Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetat

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 6 martie 2008 · ·

Observatorul Cristi Dulca a fost audiat ieri de Comisia de Disciplină, după ce arădenii au acuzat că s-a încercat cumpărarea fundaşului Chiţa în meciul de la Cluj, scor 2-2

FRF a început ancheta în cazul observatorului Cristi Dulca, al cărui nume apare în scandalul unei tentative de posibil blat la Cluj, la partida "U" - UTA (2-2).

Înaintea meciului, fundaşul Alin Chiţa (30 de ani) s-a plîns că a fost contactat de o persoană pentru a vinde meciul.

Jucătorul, care s-a declarat furios şi gata să-l ia la bătaie pe intermediar, a luat imediat legătura cu conducerea clubului. "Era extrem de periculos să nu relatăm faptele de la Cluj. Ce poţi să faci, în calitate de patron, cînd vine angajatul şi-ţi spune că i s-a propus aşa ceva?", a declarat ieri Nicolae Bara. "Dacă a glumit sau nu, cel care a încercat să facă asta la Cluj, va plăti. Există declaraţia lui la FRF, în original, în care e menţionat numele lui Cristi Dulca", a adăugat Bara.

Observatorul Cristian Dulca s-a prezentat ieri la audierile preliminare, clubul arădean fiind reprezentat de managerul Adrian Alexandrescu, de directorul de imagine Marius Mitran şi de jucătorul Alin Chiţa. "Am fost audiaţi şi am depus declaraţiile. Cristi Dulca a spus că nu l-a sunat niciodată pe intermediarul din Arad, iar Chiţa a relatat că a fost abordat de acea persoană, a cărei declaraţie am anexat-o", a afirmat Mitran. Miercurea viitoare, părţile vor compărea din nou în faţa Comisiei de Disciplină.

"Sînt nevinovat. Şi Chiţa a spus în faţa Comisiei de Disciplină că nu l-am contactat"

Cristian Dulca, observator FRF

"Nu este nici o probă împotriva mea la dosar. Mi-am creat o imagine în 17 ani de activitate şi nu vreau să mi-o păteze unii. UTA nu are nici o vină"

Cristian Dulca, observator FRF

"Numele lui Cristian Dulca figurează în declaraţia depusă l

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 36 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 59 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°