Administraţia Naţională Apele Române doreşte exploatarea raţională a litoralului. Cu două luni înainte de deschiderea oficială a noului sezon estival, pe plajele litoralului românesc au Administraţia Naţională Apele Române doreşte exploatarea raţională a litoralului.
Cu două luni înainte de deschiderea oficială a noului sezon estival, pe plajele litoralului românesc au început deja lucrările de ecologizare. Aceste lucrări vor fi urmate de cele de afânare a nisipului, iar pe 26 martie, nouă porţiuni de plajă vor fi închiriate şi amenajate conform cerinţelor Uniunii Europene.
Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral (DADL) Constanţa va închiria, pentru o perioadă de 10 ani, porţiuni de plajă în staţiunile Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Costineşti, Olimp şi Venus.
Din sumele percepute pe închiriere, DADL va reţine o cotă-parte, de 50 la sută, iar diferenţa va merge la bugetul de stat.
Banii reţinuţi de DADL vor fi utilizaţi pentru protecţia şi conservarea plajelor, lucrări de reabilitare, executarea tuturor lucrărilor de întreţinere a plajelor pe sectoarele necontractate şi a lucrărilor de evacuare a algelor depuse pe mal. DADL se obligă, în plus, să actualizeze cadastrul plajelor, să promoveze studii şi proiecte privind stoparea proceselor de eroziune marină şi să furnizeze utilajele necesare lucrărilor de conservare şi pregătire a plajelor.
Adio comerţ ambulant
"Până la jumătatea lunii aprilie, toate lucrările de ecologizare pe litoral se vor termina. Apoi vor fi predate operatorilor care au câştigat licitaţiile. Prin această acţiune sperăm într-o exploatare raţională în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DADL Constanţa, Catălin Anton.
Operatorii au obligaţia să întreţină şi să igienizeze zilnic sectorul închiriat, să as