Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Morega, abonat la bugetul statului

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 martie 2008 ·

Agenţia Economică Româno-Italiană, ITALROM, controlată de preşedintele PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a câştigat din nou licitaţia pentru pâinea bolnavilor din cadrul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu.

GORJ. Agenţia Economică Româno-Italiană, ITALROM, va aproviziona şi în acest an cu pâine Spitalul Judeţean din Târgu Jiu. Ion Tomulescu, şeful Serviciului Contractări-Achiziţii, din cadrul Spitalului Judeţean, a făcut public faptul că firma respectivă a câştigat licitaţia, la care au mai participat SC ARTEGO şi SC VEL PITAR. Valoarea contractului este de 186.706 lei, fără TVA, şi se va derula până la sfârşitul acestui an. Anul trecut, firma controlată de Morega a câştigat, de asemenea, licitaţia pentru aprovizionarea cu pâine a Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, contractul expirând însă în decembrie 2007. Printr-un act adiţional, el a fost prelungit până la sfârşitul lunii februarie 2008, când a fost organizată o nouă licitaţie. Câştigătoare a ieşit tot Agenţia Economică Româno-Italiană ITALROM.

Directorul nu ştie

Societatea care va livra pâine spitalului are ca acţionari cetăţeni italieni, care deţin 50% din acţiuni, restul acestora fiind împărţite între preşedintele PNL Gorj, Dan Ilie Morega, şi rudele acestuia. Florin Mergea, directorul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, susţinut politic de PNL Gorj, condus de Dan Ilie Morega, nu ştia că firma ITALROM a câştigat din nou licitaţia pentru pâine: „Nu mă interesează chestia asta. Nu pot discuta acum aceste nimicuri. Sunt nişte licitaţii conform legii. Nu ştiu ce firmă a câştigat. Avem mii de societăţi cu care colaborăm. Nu ştiu cine ia castraveţii şi cine ia fasolea la borcan. Dacă e preţul cel mai mic, e în regulă“, a declarat Florin Mergea, directorul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu. Acesta a fost unul dintre protagoniştii scandalului „Bani pentru partid“, fiind ameninţat de Morega cu pierderea exa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 10 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 8 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 11 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 11 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 6 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 6 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Atenție! Știri false despre accidente grave, tragedii sau incidente, la Botoșani

Ziua Constanta acum 12 ore
În ultimele ore, în mediul online au fost postate mai multe ȘTIRI FALSE despre producerea unor accidente rutiere grave sau incendii devastatoare în care ar fi implicate, inclusiv, persoane publice. În ultimele ore, în mediul online au fost postate m

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°