Motivele pentru care se inchid galeriile in Romania sint, in cazul celor particulare, falimentul si, respectiv, incetarea sustinerii financiare pentru celelalte (statul nu mai da bani prin institutiile specializate). Desi numarul galeriilor este redus, acestea neocupind suprafete importante, spatiile in care functioneaza fac, totusi, obiectul dorintei unor diverse persoane, asociatii, firme, care rivnesc la spatii si le desfiinteaza. „Invizibilitatea“ artei in tara reprezinta un motiv suficient pentru autoritati „sa incheie socotelile“. De cealalta parte, lipsa reala a concurentei in domeniu poate fi echivalata cu un stimulent in deschiderea noilor galerii.
Fiecare new entry isi adjudeca instantaneu publicul tinta – comun, in acest caz.
Cam acestea ar fi coordonatele istoriei fara istoric ale infiintarii si inchiderii galeriilor. In absenta pietei de arta, cu concursul problemelor economice care depasesc cu mult latura culturala, este clar ca miscarea artistica interna este modesta. Solutia nu este, insa, denigrarea a ceea ce se intimpla – asa cum se intimpla, deoarece in spatele galeriilor existente stau oameni dedicati, care prefera sa intreprinda atit cit se poate, in loc sa nu faca nimic.
Artistul e tratat drept sarlatan sau ignorat
in Romania anului 2008, citeva dintre confuziile majore referitoare la artele plastice tin de exaltarea naturalismului, de raportarea reductionista la secolul al XIX-lea, de rolul artistului in societate si de punerea semnului de echivalenta intre demers artistic si activitate comerciala. Pe scara larga, ceea ce nu seamana cu modelul real tinde sa fie considerat „gresit“, incomplet ori neimportant. Gusturile compatriotilor se indreapta, atunci cind nu este vorba despre exaltarea fatisa a kitsch-ului, spre peisaj, portret, compozitie si natura moarta.
Asadar sansele artistului plas
