Motto: “Orice creatie decurge dintr-un fel de nirvana psihica” (Henry Benrath)
Momentul 1980. Zorii oficiali ai postmodernismului. Se trasau liniile de implicare si se stabileau principiile trangresiunii prin ironie deconstructivista. Hipiotii renuntasera la coronita cu floricele psihedelice pentru programul anarhic al crestei multicolore. Nationalismul skinheads-lor cistiga teren, iar BIG BROTHER-ul comunist parea invincibil. "Orizontul ontologic al apocalipticului" (Octavian Soviany), asa cum apare intreaga postmodernitate in viziunea mai multor filozofi, psihanalisti si sociologi ai vremii, incepea sa capete forma si alura hermeneutica. Nihilocentrismul germina...
Cind mai toti "insurgentii" optzecisti erau fideli unor manifeste estetico-politice promovate de beatnici cu vina precum Allen Ginsberg, Ezra Pound, Jack Kerouac, Ferlinghetti, poezia ieseanului Nichita Danilov, exceptionala prin pastrarea instantei transcendente a discursului, isi extragea motivele din goticul unor simbolisti damnati precum Baudelaire, Verlaine sau din arabescul terifiant a lui Edgar Alan Poe, dar isi pastra (si inca si-o pastreaza) individualitatea si autenticitatea, atit ca fond ideatic cit si ca afluent simbologic, in interiorul unei reverii a solitudinii, parte integranta a unui medievalism structuralist caracterizat printr-o metamnezie barochizanta, specifica, in general, spiritelor fantaste. Iar Nichita Danilov este prin excelenta un spirit fantast. Un spirit fantast "cu baston, barbison, papion si cu pipa", impatimit de licorile alchimice, revelatoare si catharhice ale simbolismului biblic, intr-o eterna preumblare prin scenariile comunicante, fabuloide, ale unei existente histrionice, percutanta ca tipatul lui Munch pendulind intre trecut si prezent, intre prezent si viitor, intre sinele logic si dublul dedublant.
"Am vazu
