După câţiva ani de stăruinţe, producătorul Scott Steindorff a reuşit să cumpere de la Gabriel Garcia Marquez, cu 3 milioane de dolari, drepturile de ecranizare ale romanului „Dragostea în vremea holerei“.
Astfel că filmul regizat de Mike Newell („Donnie Brasco“) este prima poveste marca Marquez care iese dintr- un studio hollywoodian. A pune pe film o poveste atât de complexă ca „Dragostea în vremea holerei“ este o întreprindere anevoioasă chiar şi pentru cei mai buni.
Nu se poate nega faptul că echipa de realizatori, inclusiv scenaristul Ronald Harwood („Pianistul“, dar şi mai recentul „Scafandrul şi fluturele“), şi-a dat silinţa şi trebuie să ţinem cont că întotdeauna comparaţia unui film cu cartea din care s-a inspirat face în mod necesar o nedreptate (cel mai adesea filmului).
Cu toate acestea, fără a fi un total eşec, pelicula are o serie de slăbiciuni pe care cu greu i le putem ierta. Fanii lui Marquez mai ales ar putea vedea aici o simplificare grosieră a prozei elegant-jucăuşe a romancierului, nu atât pentru că scenariul taie o serie din intrigile considerate secundare, ci pentru că nu reuşeşte să redea spiritul operei, deplasând artificial accentele în zone perfect confortabile şi stereotipe.
În plus, mare parte dintre actorii distribuiţi eşuează lamentabil în a da greutate şi adâncime personajelor lor. Probabil e nevoie să fii un actor genial, ca George Clooney, pentru a scăpa de amprenta unui serial, iar Benjamin Bratt, păşind din „Law and Order“ în rolul doctorului Juvenal Urbino, este absolut strivit de sarcina care i-a fost încredinţată. Bratt rămâne în afara personajului, ca şi John Leguizamo, în rolul tatălui Ferminei.
Italianca Giovanna Mezzogiorno (Fermina) nu e lipsită de câteva momente pasionate, dar nu îndeajuns de puternice încât să creeze o imagine rotundă şi memorabilă. Până şi r
