Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plantaţii sau păduri?

Publicat in Jurnalul, joi 6 martie 2008 ·

Cea mai mare insulă din arhipelagul indonezian se află în pericolul de a deveni una dintre regiunile cele mai afectate de schimbările climatice, avertizează un raport al organizaţiei World Wildlife Fund.

Distrugerea pădurilor din Sumatra accelerează încălzirea globală şi contribuie la dispariţia speciilor, susţine raportul realizat de World Wildlife Fund şi Universitatea japoneză Hokkaido. Avertizările ecologiştilor ar trebui luate în serios cât mai curând de autorităţile indoneziene, mai ales că ecologiştii nu sunt la prima încercare de a trage semnale de alarmă în acest sens. Pe de altă parte, în Sumatra există la ora actuală cel mai ridicat nivel de defrişări din întregul arhipelag indonezian. Studiul se vrea o analiză profundă a conexiunilor dintre defrişări şi degradarea pădurilor, schimbările climatice la nivel global şi descreşterea exemplarelor de plante şi animale din habitatele lumii. Specialiştii au folosit imagini din satelit, adunate în perioada 1982-2007, şi informaţii actuale legate de încălzirea globală, starea terenurilor din provincia sumatreană Riau, precum şi cotele estimate de emisii de CO2 din Sumatra din prezent până în 2015.

DIFERENŢE. Studiul de caz al WWF a fost efectuat pe problemele care există în prezent în provincia sumatreană Riau. Regiunea a fost aleasă din mai multe considerente. În primul rând, ea găzduieşte cele mai vaste zone acoperite de turbă (cărbune inferior de culoare cafeniu-închis sau negru, format prin descompunerea lentă a plantelor din mlaştini şi întrebuinţat ca şi combustibil, dar şi ca îngrăşământ), zone în care se află cel mai mare depozit de carbon din toată Asia de Sud-Est. În al doilea rând, în Riau elefanţii şi tigrii sunt deja declaraţi specii pe cale de dispariţie. Potrivit raportului, doar în provincie existau în 1984 între 1.067 şi 1.617 elefanţi. Astăzi numărul lor nu depăşeş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 16 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 24 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentr

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Mediafax acum 17 minute
Forțele Federației Ruse au executat, în noaptea de marți spre miercuri, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităților Ismail și Chilia), în proximita

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°