Cu cit ati fi platit o evadare din lagar? Ce ati fi facut ca sa ajungeti dincolo de Cortina de Fier? Sa treceti in lumea libera? Traian Ungureanu a avut raspunsul lui.
Cel care sta ore in sir la pinda sa nu-l vada granicerul, iar apoi se tiraste prin canalul cu noroi nu are drept scop tiritul prin noroi. Nu o face pentru ca-i place, stie ca e prima si ultima data cind se va rostogoli in locul acela. Gindul ca scapa din captivitate il face sa treaca peste orice. Tiritul prin noroi este pretul de moment al libertatii. La fel cum cel care trece Dunarea cu straiele si actele intr-o punga legata deasupra capului nu o face de placere, nu vrea performanta sportiva. E biletul platit in numele libertatii.
Traian Ungureanu nu s-a tirit prin canalele cu noroi de la frontiera, nu a stat inchis in boxele unei formatii sa insele vigilenta granicerilor si nici nu a calarit o butelie de oxigen pina pe celalalt mal al Dunarii. Nu putea face toate astea, nu avea datele pentru asa ceva. Ca sa plece in strainatate definitiv, Traian Ungureanu a semnat o ampla pagina omagiala. Acesta a fost biletul lui. Si am fost alaturi de el cind l-a platit.
Am fost coleg cu Traian Ungureanu la „Viata studenteasca“ si „Amfiteatru“, imparteam acelasi birou eu, el si Dan Pavel. Eram cei mai noi veniti in redactie si de asta faceam muncile de jos, serviciul in tipografie, ca pe vremea aceea ziarele se turnau in plumb, iar corectura nu se facea pe desktop, ci cu creionul, pe spalturi. Intre noi s-a legat un fel de prietenie, stateam destul de mult impreuna, aveam cam aceleasi lecturi, frecventam cercuri apropiate de prieteni. Stiam ca, de la un moment dat, Traian a avut motive personale importante sa vrea sa ajunga in Germania. Nu voi intra in detaliile vietii sale personale, nu e cazul, nu sint un paparazzo al trecutului!
Intr-o zi am vazut direct in revista
