Am dat o fuga pina la Viena pentru a urmari, in 36 de ore, 3 spectacole la Staatsoper, revazind pe scena 7 tineri romani, in majoritate solisti ai celebrului teatru liric, evoluind alaturi de nume mari (care nu totdeauna confirma…).
in Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, mezzosoprana Roxana Constantinescu a fost convingatoare in Lola, aparitie agreabila, un glas frumos, bine condus, un joc de scena adecvat personajului (care, in viziunea lui Ponnelle, ramine totusi in limitele austeritatii siciliene).
Distributia a alaturat nume in parte cunoscute si de melomanii nostri: baritonul Alberto Mastromarino si-a etalat vocea ampla, aspra si alura impozanta in Alfio (oricum mult mai bun decit jenantul sau Amonasro din Aida de la Sala Palatului, in 2004…), in timp ce mezzosoprana Daniela Denschlag (Sfinxul din Oedip in premiera bucuresteana din 2003) a fost ciudata in Mama Lucia, reactionind cu intirziere (sau deloc) la situatiile dramatice. Parteneri i-au fost soprana Georgiana Lucaks (Santuzza) si tenorul Janez Lotric (Turiddu), onesti, dar atit. La pupitru s-a aflat excelentul dirijor italian Marco Armiliato, supus apoi, in Paiate de Leoncavallo, la eforturi teribile de catre José Cura, tenor care, de aceasta data, a cintat si „Prologul“, parcurgind rolul Canio cu o aproximatie ritmica naucitoare, raportata la (im)posibilitatile sale vocal-tehnice, ceea ce a creat probleme si colegilor de scena (deficiente remarcate si in Carmen, la ONB, in 2007). Foarte buna (vocal) a fost soprana Tamar Iveri in Nedda, iar corect a evoluat baritonul Eijira Kai (Silvio). in Beppe a debutat Gergely Nemeti (format si afirmat la Opera din Timisoara, sub indrumarea tenorului Corneliu Murgu, aspect pe care, incredibil, tenorul angajat de la 1 ianuarie la Viena a… uitat sa-l mentioneze in prezentarea sa), glasul sau calitativ sunind frumos in special in Serenada, iar mi
