Domnul Gheorghe Funar merita cu prisosinta titlul de secui de onoare pentru avertismentul ca secuii isi vor proclama, "dupa modelul Kosovo", independenta Republicii Secuiesti pe data de 15 martie. El a facut "promo" pentru secui, iar pentru ziua de 15 martie "priming", cum spunem noi in comunicare politica. Cu alte cuvinte, de unde eram pe cale sa nu bagam de seama ca iarasi a venit 15 martie, gratie dlui Funar asteptam cu sensibilitate maxima momentul. Asemanarea cu Kosovo imi scapa (o fi curatare etnica in secuime, ori rezolutie ONU, ori bombardament NATO, iar eu nu am observat?), dar in rest e adevarat ca unii de acolo se gandesc de zor ce prostie ar putea face de 15 martie sa mai puna putin gaz pe focul de paie. Gazul si paiele au nevoie unele de altele pentru a intretine asemenea artificii. Problema e ca uneori scanteile mai pot intalni in drum si materii veritabil inflamabile.
Oameni ca Funar sunt indispensabili micului grup de oameni dedicati autodeterminarii maghiarimii din Romania (incapabili sa spuna cati secui sunt si cum ii deosebim de restul maghiarilor). "Secuii" sunt un pretext: terenul de lupta este intre nationalistii romani si cei maghiari, care nu se lovesc niciodata mortal, de frica sa nu ramana cu moderatii si sa se fluiere sfarsitul partidei. Laszlo Tökes, citat de mine in "Transilvania subiectiva" (Humanitas, 1999), spunea acolo clar si raspicat ca oameni ca Funar aduc servicii cauzei maghiare, ca problema o reprezinta toleranta romanilor, care-i poate demobiliza pe maghiari si astfel sa fie asimilati pe nesimtite. Au trecut ani si ani si nu se asimileaza nici un maghiar (doar ca emigreaza, ca si romanii) – ar fi si greu la o minoritate care are atatea scoli, ziare, televiziune in maghiara prin cablu, dar frica de extinctie persista, stimulata de oameni ca Funar. si de lipsa lor de scrupule, pentru ca a spune ca maghiarii din cele doua jud
