Putina lume s-a intrebat de ce marii intelepti, marii spirituali ai lumii nu au scris nimic. Socrate, Buddha nu au scris carti ci i-au lasat pe discipoli s-o faca. Legenda spune ca si Lao zi ar fi fost obligat sau santajat sa faca gestul de a-si asterne in scris invatatura. Muhamad este singura exceptie din esalonul "greilor" care confirma regula, islamul fiind, prin excelenta, religia Cartii.
Jocul acesta straniu a tinut pana aproape de noi. Cel care este socotit cel mai mare intelept al Indiei ultimului veac, Ramana Maharishi, nu scris mai deloc, in afara catorva poeme, cel mai iubit sfant catolic, cel putin in Italia, Padre Pio, de la a carui plecare s-au implinit 40 de ani, a scris cateva scrisori, ca si Pr. Ioan cel Strain, cel care a fost protagonistul miscarii Rugul Aprins de la manastirea Antim din Bucuresti.
O sa spuneti ca invatatura marilor intelepti nu putea ajunge la noi daca nu era scrisa, fie si de discipoli. Este adevarat, dar asta nu e tot.
Poate ca marii spirituali ai lumii au inteles lucruri pe care putini oameni ajung sa le inteleaga. Comunicarea de la inima la inima i-a preocupat indeosebi, restul fiind desertaciune. Nu si-au batut capul cu o chestiune, in fond, secundara, care este scrisul. I-au lasat pe discipoli sa produca scrieri peste scrieri, sa lase loc apocrifelor, etc. Pur si simplu inteleptii parca au fost indiferenti la invatatura transmisa prin scris! Noua, astora ne-iluminati, ne-au lasat sarcina de a scrie, rescrie, comenta, polemiza despre invatatura lor. Pe cand ei, parsivii, si-au facut treaba si-au plecat. Lasand in paranteza cazurile in care prezenta acestora continua sa fie "simtita" si considerata de unii semeni, ma intreb de ce totusi acest mister al comunicarii non-intermediate?
Comunicarea reala in alta parte pare sa stea. Nu este totul numai in carti, in mass-media. Asta
