Acum citiva ani, imediat dupa alegerile din 2004, situatia cladirilor de patrimoniu era foarte grava. intr-un interviu acordat revistei noastre in vara anului 2005, fostul ministru al Culturii, Mona Musca, vorbea de peste 300 de cladiri de patrimoniu in stare de colaps si de inca 400 in precolaps. Banii de restaurare erau mult mai putini. Asa ca initiativa companiei Abplus Events de a organiza la Sibiu o dezbatere cu tema „Revigorare economica prin reabilitarea patrimoniului construit“ s-a dovedit inspirata.
La trei ani de la semnalul de alarma tras de fostul ministru al Culturii, realitatea refacerii patrimoniului cunoste mici imbunatatiri. Ceea ce este mai important tine de depasirea sloganului „Nu se poate!“ sau „Nu sint bani!“.
Recunosc ca am plecat spre Sibiu cu o anume teama si crispare – de discursuri lacrimogene, de jelania nesfirsita care insoteste un asemenea subiect, de prabusiri in defetism. Un tip de discurs care e vehement, dar fara solutii. La fata locului, am putut sa observ ca situatia patrimoniului incepe sa se amelioreze, mai ales in zona Transilvaniei.
De asemenea, putem sa remarcam ca Ministerul Culturii, prin Programul National de Restructurare, are in vedere reabilitarea a 16 cladiri, printr-un credit extern primit de la Banca Europeana de Dezvoltare. Sint pe lista cladiri aflate in proprietatea Ministerului Culturii (Palatul Culturii din Iasi, Palatul „Al.I. Cuza“ din Ruginoasa, Teatrul National „Vasile Alecsandri“ Iasi, Muzeul National de Istorie Naturala, Opera Nationala Bucuresti, Muzeul Taranului Roman, Muzeul Colectiilor de Arta, Muzeul G. Enescu/Palatul Cantacuzino, Casa Albastra/Palatul Brukenthal etc.). Avantajul acestui tip de restaurare este ca se face cu bani externi, executia are termeni precisi si orice intirziere presupune eliminarea imediata a firmelor de restaurare. in trei ani, aceste cladiri
