Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie de icoane pe sticlă

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 6 martie 2008 · ·

16 elevi de la Gimnaziul “Traian Vuia” din Târgu-Mures, îndrumati de profesoara Culksar Marina, organizeaza marti,16 decembrie, în incinta Muzeului de Etnografie si Arta Popoulara o expozitie de icoane pictate pe sticla. Vasile Muresan, co-organizator la acest eveniment a declarat ca numarul de icoane vor fi în numar de 30-40, toate pictate pe sticla, iar cele mai merituoase lucrari vor fi rasplatite cu diplome.” Vernisajul va avea loc de la ora 11.00, în sala Muzeului Etnografic.

Turnul cu Ceas din Cetatea Medievală a Sighişoarei găzduieşte în această perioadă o expoziţie de icoane pe sticlă şi artă plastică a artistei Balázs Klára din Sângeorgiu de Pădure. Artista s-a născut la data de 17 aprilie 1970, în municipiul Târgu-Mureş, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice ,,Dimitrie Cantemir” în anul 1995 şi a obţinut masteratul în Management financiar-contabil. Balázs Klára este membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş din anul 2006 şi pictează icoane sub îndrumarea pictoriţei Floarea Vultur. De asemenea, a participat cu lucrări la expoziţiile de grup şi colective organizate în Sala de expoziţii ,,Unirea” şi la BCR-Central în anul 2006 şi a avut o expoziţie personală la Sala festivă a Bisericii Romano-Catolice din Sângeorgiu de Mureş. Tehnica folosită de Balázs Klára este pictura în tempera pe sticlă şi ulei pe pânză, având numeroase lucrări în colecţii particulare din România, Germania şi Ungaria. Expoziţia de icoane pe sticlă din incinta Turnului cu Ceas din Sighişoara va fi deschisă publicului până în data de 15 martie 2008.

16 elevi de la Gimnaziul “Traian Vuia” din Târgu-Mures, îndrumati de profesoara Culksar Marina, organizeaza marti,16 decembrie, în incinta Muzeului de Etnografie si Arta Popoulara o expozitie de icoane pictate pe sticla. Vasile Muresan, co-organizator la acest eveniment a declarat ca numarul de icoane vor fi în numar de 3

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei victime ale exploziei de la magazinul Dedeman din Botoșani sunt internate la Terapie Intensivă, în Iași. Au nevoie de intervenții chirurgicale

Ziare.com acum 21 minute
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 2 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 36 minute
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum 31 minute
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 49 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 3 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 51 minute
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum o ora
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum o ora
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°