Toata lumea l-a vazut pe Lacatus spumegind la propriu, in timp, ce era placat cu disperare de secunzi pentru a nu tabari asupra lui Trica si a-i preda, probabil, o dureroasa “lectie despre maniere”. Toata lumea i-a citit pe buze acel atit de trivial dar totodata atit de banal si de “familiar”: “f.....i familia ma-tii!”.
Toti i-am vizionat coregrafia martiala, tehnica desavirsita a datului ochilor peste cap, inaltarea patetica a privirii, parca spre un martor nevazut al jignirii impardonabile pe care tocmai o incasase (dar nu pentru a-si scuza iesirea ci, din contra, pentru a se scuza ca nu-l poate pedepsi cum se cuvine pe mirlan).
Toata lumea l-a vazut apoi la conferinta de presa minimalizind evenimentul, dindu-l la spate cu dexteritatea musamalizant-concilianta specifica ”spiritului” fotbalistic de sorginte carpato-danubiano-dimboviteana. Nu-i nimic, s-a suparat putin Laca, si-a adus aminte pentru o clipa de furiile “barbatesti” ale gazonului si de atit de racoritoarele lor debusari in injuraturi dintre cele mai suculente.
Tot asa cum s-a “ratacit” putin si Olaroiu dupa un meci al Stelei cu Rapidul, cind toata tara i-a citit pe buze “rasufletul de usurare” ce imbracase, cu totul intimplator, forma sonora a unui banal :”f.....i mortii ma-tii!!!” urlat din adincul bojocilor in directia galeriei rivalilor ingenuncheati (pentru a pecetlui parca si-n registrul intelegerii de “bun simt”, sentinta lui “vae victis”).
Tot asa cum s-a suparat nitel Piturca, acum citiva ani, pe o impunsatura de-a lui Dinu, supunindu-l pe “procuror” unuia dintre cele mai scabroase atacuri la persoana, atac ce nu-i viza abstract, nici “mortii” si nici “familia” ci, cit se poate de concret, “barba lui jegoasa si imputita” si “petele scirboase de pe fata”( despre care toti stiam ca erau urmele unui accident).
Si ce-am vrea in fond, sa se
