Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costel Busuioc _ un talent pentru noi pierdut!

Publicat in Cuvantul Liber, joi 6 martie 2008 ·

- Diverse - nr. 46 / 6 Martie, 2008 Cand am aflat ca un conational de-al nostru a cucerit cu glasul lui inimile a mii de spanioli, m-am intrebat cum de un asemenea talent n-a fost depistat si valorificat in patria lui. Am indeplinit sarcina de director la diferite scoli generale timp de peste 30 de ani, si am reusit sa conving corpul profesoral ca aveam datoria sa promovam talentele, chiar daca plecarea la alte scoli a elevilor dotati ne afecta. De la Liceul de Arta si de la Clubul Sportiv ne veneau profesori in fiecare an, pentru a depista talente. Invatatorii si profesorii nu erau bucurosi de asemenea vizite, pentru ca se vedeau in situatia de a-i pierde pe cei mai buni elevi. Or, pentru a fi admisi la examene de grad, li se cerea, intre altele, si elevi promovati la faze superioare ale concursurilor scolare. Mi-a fost greu sa-i conving pe unii colegi ca plecarea elevilor talentati la institutii cu posibilitati superioare de cultivare a talentelor le va fi socotita un merit. Ba chiar i-am indemnat sa urmareasca evolutia lor si sa nu-i socoteasca pierduti. Si atunci, cum sa ma impac cu gandul ca, in timpul anilor de scoala, nu s-a gasit un dascal care sa-l sprijine moral pe Costel Busuioc si sa sesizeze institutii ale statului care sa-i asigure cultivarea talentului. Nepasarea de ieri este condamnabila, pentru ca pana la varsta de 16 ani, acesta a trait intr-un regim preocupat de cultivarea talentelor. Nepasarea de astazi nu este cu nimic mai prejos. Individualismul si parvenitismul sunt in floare, iar calcatul in picioare a devenit ideal. Strainatatea va avea de grija sa-l pastreze si sa-l promoveze pe Costel Busuioc, iar noi ne putem astepta la sporirea preocuparilor pentru racolarea si instrainarea talentelor. Se spune ca omul inteligent invata din pataniile altora, desteptul din ale sale, iar prostul nu retine nimic nici din ale sale. Caii care si-au pi

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum 14 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Nick Kyrgios, eliminat de britanicul Jacob Fearnley în primul tur la Australian Open

News.ro acum 14 minute
Australianul Nick Kyrgios a pierdut, luni dimineaţă, în faţa britanicului Jacob Fearnley, în trei seturi, în primul tur al Australian Open. Pentru Kyrgios a fost o revenire mult aşteptată la Grand Slam după o absenţă de mai bine de doi ani din cauza

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 3 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum 2 ore
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 3 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°