O întrebare frustă care poate revela însă un adevăr semnificativ. Nu prea avem pe aici nebuni care să-şi asume opţiuni incomode.

Intelectual înseamnă şi risc nu doar emfază şi fraze preţioase aruncate pe la dineuri. Avem o incredibilă tradiţie de oameni culţi extrem de alunecoşi care nu s-au lipit niciodată de vreo etichetă incomodă. Dezbaterea privind statutul materiei “religie” în şcoli suferă în primul rînd de neasumarea unor poziţii clare. Ştiu, imediat va veni acea replică obosită cum că nu te poţi lipsi de nunaţe că lucrurile sînt complicate. Nuanţele însă nu sînt menite să îndeplinească funcţia de văl protector, ele vin să rafineze o poziţie anterior asumată. Vorbim atîta despre religie şi despre lipsa darwinismului în şcoli (da, vă vine să credeţi, precedentul ministru al educaţiei a semnat scoaterea teoriei evoluţioniste din şcoli) fără să precizăm de pe ce poziţii venim. N-am auzit o singură voce spunînd clar “sînt ateu sau sînt culmea ateismului, nu mă interesează deloc ritualul bisericesc de vreun fel”. Este o afirmaţie extrem de riscantă pe care prea puţini intelectuali şi-o asumă, cu excepţia poate a unui mic grup de ongişti sau de tineri intelectuali care se revendică de la stînga de diverse feluri.

Tot revin asupra unui excelent interviu acordat de Ian McEwan revistei The New Republic în care scriitorul abordează cu o seninătate debordantă chestiunea ateismului. Citez: “E important ca oamenii fără credinţe religioase să vorbească, să spună lucrurile în care cred. Există o mică problemă cu titulatura de «ateu» – nimeni nu vrea să fie definit tocmai de valorile în care nu cred. E important ca oamenii care nu au un dumnezeu în ceruri şi care nu cred în supranatural să-şi spună credinţele în valorile morale, în dragoste, în transcendenţa pe care o pot experimenta prin intermediul artelor, muzicii, sculpturii sau mai ştiu eu ce. Din moment c