La 5 martie s-au implinit 55 de ani de la moartea lui Stalin. 5 martie 1953, o data ignorata de presa curenta si de omul obisnuit. Doua categorii umane sunt puternic motivate sa n-o uite: batranii bolsevici si fostii detinuti anticomunisti. Din ratiuni, fireste, diametral opuse. Pentru primii I.V. Stalin a insemnat amenintarea si umilirea Occidentului, infrangerea fascismului, si pe o sesime din pamant puterea pumnului de otel al partidului, imbracat in manusa NKVD, lupta pentru implinirea visului lui Petru cel Mare si steaua de pe Kremlin biruitoare. Pentru fostii detinuti, georgianul ramane pe veci cel mai mare criminal din istorie, creatorul si stapanul unui imperiu al ocnelor intins nu doar pe un spatiu euro-asiatic de doua ori mai mare decat Europa, dar ajuns pana in inima continentului nostru. Din perspectiva timpului piramidele de mii de capete taiate de hoardele mongole sunt un joc de copil fata de zecile de milioane de victime ale Gulagului, arse de soarele din Kazahstan, impietrite de gerul Vorkutei. Din aceeasi perspectiva a istoriei, Aiud, Pitesti, Gherla, Canalul, cu mortii fara morminte si fara cruce nu sunt decat sucursale ale taramului concentrationar creat de Stalin. Un portret extraordinar ii face Arthur Conte: "I.V. Stalin atinge calm si rece piscul celei mai respingatoare aventuri omenesti care poate fi conceputa: fostul ucenic revolutionar Soso, agitatorul comunist Koba, fostul puscarias sumbru din Siberia, fostul tovaras de exil si de lupta al lui Lenin, care nu-l iubea, al lui Trotki, pe care l-a alungat din Rusia ca pe un derbedeu, al lui Zinoviev si Kamenev pe care a pus sa-i impuste, nu numai ca a ajuns stapan al tuturor rusilor, avand sub autoritatea lui directa 180 de milioane de fiinte umane de 170 de nationalitati diferite, si sub comanda lui armata terestra cea mai formidabila din toate timpurile, nu numai ca a putut trata de la egal la