Indiferent ce publicatie, electronica sau de hartie, deschizi la pagina de actualitate culturala, descoperi fara gres, in lista mai lunga sau mai scurta a scenelor care dau spectacole in ziua sau in saptamana respectiva, numele Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti. Vara si iarna, in zilele de lucru si in zilele de odihna (a celorlalti), seara si la matineu, mica institutie de pe strada Iuliu Barasch e mereu pe baricade, mereu cu motoarele turate, mereu la treaba. Ca numar de premiere, si-a devansat multe surate, desi, altfel, nu sta mai bine decat ele.
Intr-adevar, cu trei spectacole noi in stagiunea actuala si cu al patrulea asteptand la potou, TES este unul dintre cele mai harnice teatre din Capitala, in conditiile in care - spre deosebire de cele mai multe dintre acestea - dispune de o singura sala, de o trupa cuprinzand sub treizeci de actori, de ateliere minuscule, de dotari tehnice aproximative si de o subventie modica din partea Primariei. Intr-o vreme nu prea indepartata, angajatii TES "beneficiau" de cele mai mici salarii din sistemul teatral bugetar; in momentul de fata, situatia s-a ameliorat intrucatva, fara ca, totusi, banii care se pot castiga aici sa reprezinte ceea ce se cheama o tentatie materiala. Ideea circuland prin unele cercuri, cum ca tot mai numeroasele firme israeliene din Romania sprijina substantial cultura evreilor localnici este, din pacate, una pur romantica: dincolo de faptul ca nicaieri in lume oamenii cu bani nu se inghesuie sa-si imparta bunurile cu oamenii fara bani - si artistii fac parte prin traditie din aceasta categorie... -, TES este un "bastion" (unul dintre ultimele) al dialectului idis, limba nemaiavand astazi, inclusiv in Israel, decat putini vorbitori. Astfel, teatrul se afla prins intre statutul sau teoretic de "minoritar" si realitatea practica a ariei umane mereu in scadere din care ar trebui sa-si
