S-ar părea că îndemnul adresat discipolilor săi, acum aproape 200 de ani, de către Ion Heliade Rădulescu, "Scrieţi, băieţi, scrieţi, orice şi oricum, numai să scrieţi", şi-a făcut efectul abia în zilele noastre. într-adevăr, se scrie enorm, se scrie orice, dar - vai! - mai ales oricum. Din motive de rentabilitate, editurile nu lucrează cu redactori de carte, iar corectorii sunt, cel mai adesea, improvizaţi. Greşelile de toate felurile - unele scandaloase -: de logică, de lexic, de gramatică, curg pe bandă rulantă. Lucru încă mai grav, cărţile cu cele mai incredibile greşeli sunt cele ce se adresează unui public foarte larg, fie că e vorba de elevi, studenţi sau, în genere, de oameni cu un nivel mediu de pregătire. Aşa se face că, în loc să sprijine formarea intelectuală a unora ori să ridice gradul de cultură al altora, asemenea cărţi, ziare, reviste derutează sau promovează subcultură.

Riscând un nonsens, aş zice că, în textele destinate celor cu un înalt grad de cultură, greşelile, chiar şi cele mai puţin tolerabile, pot fi, cu un dram de bunăvoinţă, trecute cu vederea. Un lector din această categorie nu numai că le va sesiza, dar le va putea şi corecta din mers. într-un articol intitulat Chestiuni de metodă, publicat în România literară nr. 23, din 15 iunie 2007, d-l Petru Vaida poartă o necesară discuţie în marginea dialecticii ca metodă a gândirii, la antici, în Evul Mediu şi la moderni. Evident, e discutată, în context, şi proprietatea unor concepte. Articolul e un ecou la o recenzie a d-lui Sorin Lavric, publicată în România literară, din 11 mai 2007, astfel că totul devine o elegantă dezbatere între specialişti, de aleasă ţinută intelectuală.

Dimpotrivă, textele - inclusiv cele pe suport electronic - destinate publicului larg ar trebui să fie, din punctul de vedere nu numai al expresiei, dar şi, poate, mai ales, al logicii, impecabile. Spre d