Desi e interzis prin lege in multe tari civilizate din cauza concentratiei excesive de alcool si a efectelor sale halucinogene, absintul se poate procura astazi destul de lesne, intr-o varianta soft, cu vreo 20-30 de grade mai putin ca-n vremurile bune de altadata.
Pusa in circulatie sub forma aceasta prozaica, diluata, bautura si-a pierdut aura aceea mitica, de licoare letala, care a adus fericirea si moartea unui numar insemnat de artisti sau poeti blestemati ("maudits", cum le placea lor sa-si spuna). Se pare ca Van Gogh daduse pe gat o sticla intreaga in seara cand si-a taiat urechea, spre a o trimite in dar femeii nevrednice de asemenea, neinteles, sacrificiu. De altfel, cunoscutul autoportret intens colorat in galben, in care un bandaj grosolan inconjurand maxilarul aminteste de groaznicul accident, e folosit frecvent ca reclama predilecta, in maniera unui blazon menit sa garanteze nobletea autentica a produsului. Blestemul i-a lovit apoi pe Gauguin (nu mai putin legendarul prieten al olandezului), pe Verlaine sau Jarry, ca sa nu dau decat cateva nume. De la autorul lui Ubu roi s-a pastrat si zicala: "O picatura de apa e-n stare sa tulbure tot absintul", ca un fel de replica mai pedestra la "pata de sange intelectual", denuntata drept dusmanul numarul unu al artei de catre Isidore Ducasse, Comte de Lautreamont, idolul de mai tarziu al suprarealistilor.
Gandindu-ma la toata aceasta prestigioasa zestre ereditara, va imaginati cu cata emotie am gustat din magica bautura, cand am avut ocazia! Din nefericire insa, atat de asteptata experienta potatorica (pe care mi-o imaginasem in felul unei autentice revelatii, pe culmi de extaza si vis) s-a dovedit un fiasco. De la prima inghititura papilele au receptat o aroma puternica de medicament, din gama mastica-ouzo-gin, foarte apropiata de aceea a popularului pastis frantuzesc (derivat mult ameliorat din