Cu multă pietate - spunea Caragiale - mi-aduc aminte de savantul Cours français de Rhétorique, prima ţîţă de la care am supt laptele ştiinţei literare. [...] Din acest curs bătrîn, dar totdauna verde, al cărui imperiu nu i-l poate uzurpa nicio inovaţie, am învăţat şi învăţăm nenumăratele feluri de stiluri - stilul... clar, concis, pompos, uşor, măreţ, simplu, sublim, patetic, larg, ornamentat, chiar înflorit şi alte multe." Din păcate, remarcă scriitorul, "un singur stil a fost uitat savantul meu curs francez să mă-nveţe, unul singur - stilul potrivit, tocmai acela care-mi trebuia, singurul care se poate numi stil.ş...ţ Aşa că aceea ce cursul francez îmi spunea că erau deosebite stiluri nu era decît variaţia de atribute ale unuia şi acelaşi stil, atribute cari trebuiesc ţinute în dulap închise, şi îmbrăcate numai la nevoie." (Cîteva păreri)

Ne reîntîlnim după 40 de ani, cu volumul Exerciţii de stil al lui Romulus Vulpescu, reeditat sub titlul Proze perimate, în vreme autorul îşi proclamă, pe prima filă a cărţii, calitatea de "scriitor scos din uz". Despre adecvarea ambelor sintagme nu voi discuta aici; este dreptul inalienabil al autorului de a-şi defini cum crede scrierile, ca şi poziţia în raport cu cititorii. Să nu uităm totuşi că, în arsenalul retoric, mai există şi antifraza... Culegerea din 1967 apăruse la Editura pentru literatură într-un tiraj din 7140 de exemplare. Noua ediţie are 500 de exemplare, din care 100 hors commerce. Comentariile, cum s-ar zice, sînt de prisos. Sporind cuprinsul volumului iniţial cu şase proze rămase în paginile "Iaşului literar", autorul precizează: "n-am eliminat Ťetichetele de stilť (la cele care-aveau), n-am inventat unele de circumstanţă la prozele ce nu se pricopsiseră cu acest fel de caracterizare". S-ar putea conchide că scriitorul însuşi nu dă prea multă importanţă numitelor "etichete" (stilul sec, convenabil, graţios