Ce liniştitor faptul că vă asumaţi toate riscurile care decurg din gestul... Chiar pe toate? Măcar câteva, dacă aţi fi avut bunătatea să mi le fi mărturisit, suspiciunea mea contra suspiciunii dvs., şi-ar anihila reciproc energiile negative şi răspunsul ar fi venit fără atâtea amânări. Sconcşii, romanul din care mi-aţi ales un scurt fragment, mi se pare bine scris. E dificil să scrii despre adolescenţă, o adolescenţă din vremuri de tristă amintire. Cum erau adulţii, cadrele didactice, colegii şi tu însăţi, suportând cu inteligenţă şi umor momentele ei, insuportabile de cele mai multe ori? M-ar interesa să văd tipărită cartea aceasta. M-ar interesa, cum facem parte din generaţii apropiate în timp, experienţa dvs. în limitele aceleiaşi societăţi limitate şi asupritoare, să o confrunt cu propria experienţă. Daţi-mi veşti despre mersul romanului. (Carmen Focşa, Bucureşti) * Nu ştiu cât de liniştiţi sunt cei ce scriu despre ei înşişi fără prejudecăţi, ce şanse au să rămână în atenţia semenilor ce nu prea mai caută cartea de poezie şi numele poeţilor ce experimentează oribilul până la saţietate. Important că suntem liberi, pe riscul nostru, fireşte, să ne autoflagelăm cu texte de prezentul şi de viitorul cărora ar trebui să ne îndoim, totuşi, soarta acestor texte regăsindu-se în indiferenţa publică şi poate în frenezia cu care veleitarii de toate vârstele atacă cu succes editurile, ei plătind preţul şi ele făcându-şi orbeşte treaba. Aleg, fără nici o plăcere, din grupajul pe care mi l-aţi trimis acum câteva luni, intitulat Corpul meu: târfa mea, câteva texte ilustrând fenomenul care pe mulţi o să-i îngroape ori o să-i dispere până la urmă, dacă nu vor scrie cu talent şi nu vor face chiar literatură din preferinţele lor de astăzi, din subiectele-amprentă ale psihicului lor neliniştit. Aleg, aşadar, întoarcerea, Ahmed, Corpul meu: târfa mea şi Oraşul celor o mie de orgasme.