La 1 martie, pictorul si fotograful Ion Dumitriu (Bucuresti, 1943-Bucuresti, 1998) ar fi implinit 65 de ani. Anul trecut, Galeria Posibila din Bucuresti a gazduit o excelenta expozitie cuprinzand fotografii realizate de artist in anii '70. Aceasta latura mai putin cunoscuta a operei sale secondeaza un tip de pictura dominat fara echivoc de doua genuri pentru multi cazute in desuet: peisajul si natura statica. Membru al "scolii" de la Poiana Marului alaturi de Horia Bernea, Teodor Moraru, Theodor Rusu etc., Ion Dumitriu repunea in drepturi prin intensitatea cu care filtra si cartografia realul, un model de atitudine meditativa, nostalgica in fata naturii. Eroii picturii sale sunt dealurile, copacii si casele, firul de iarba si lemnul vechi peste care mana omului a trecut candva. Figura umana, absenta in pictura, este totusi reperabila in desen dar mai ales in fotografie. In pictura insa, Ion Dumitriu nu avea sa fie un ilustrator al fabulei ci, asemeni lui Bernea - cu a carui opera impartaseste o comuniune spirituala - un sobru interpret al motivului pictural. Iar daca pictura sa ramane o glosa asupra unui univers rural din care lipsesc orice coordonate istorice, fotografia este vie, dezvaluind cu franchete si ironie o multitudine de fire ce il leaga de prezent. Mai mult ca oricand, intr-un deplin contrast cu pictura, opera sa fotografica ramane in plina actualitate, exaltand imaginea induiosatoare si hilara a obiectului kitsch si a mizeriei de la periferia urbana. Artistul surprinde pe pelicula firescul amar al unor vieti ce curg la marginea lumii, inconjurate de o scenografie halucinanta: groapa de gunoi din cartierul Giulesti aflata in apropierea fostei manastiri Chiajna. Desi imaginile amintite pot fi considerate adevarate reportaje, sensul lor nu se suprapune intru totul ideii de comentariu social. E vorba in egala masura de practica lipsita de mofturi a unei