Pe vremea Epocii de Aur circula un banc, cu sau fara Bula, despre ce s-ar intampla in cazul in care Ceausescu ar da drumul la granite. Ideea era ca, in cateva ceasuri, n-ar mai ramane nimeni in tara in afara cuplului prezidential, iar ultimul plecat ar trebui sa stinga lumina. Din motive de economie, fara indoiala.
Solutia era utopica, pentru ca Marelui Carmaci nici nu-i trecea prin cap sa faciliteze calatoriile. Ba dimpotriva, in ultimii ani, cand Ungaria desfiintase granita cu Austria, el daduse dispozitie ca frontiera noastra de vest sa fie consolidata cu garduri de sarma ghimpata, spre a impiedica o eventuala hemoragie.
Sistemul de izolare in care ne duceam traiul era aproape etans, contactele cu strainatatea devenisera sporadice si intamplatoare. Ai fi zis ca invinsese sloganul liberal "Prin noi insine!", dar victoria era cenusie, lipsurile mari si starea de spirit mizerabila.
Imediat dupa evenimentele din decembrie '89, iesirile peste hotare s-au inmultit brusc, reactie cat se poate de firesasca pentru niste oameni consemnati de cateva decenii la domiciliu. Nu s-a produs insa un mare exod. Pe de o parte, lumea era prudenta si mai degraba voia sa vada ce e pe dincolo. Pe de alta parte, Occidentul si-a luat propriile masuri de protectie, asteptandu-se la o avalansa de vizitatori din Estul salbatic.
Cu timpul, lucururile s-au schimbat radical. Astazi avem intre 2,5 si 4 milioane de concetateni plecati pentru mai multa sau mai putina vreme in strainatate. Culmea este ca motivele care ii determina sa-si lase casa si locul de bastina nu sunt diferite de cele de dinainte de Revolutie. Salariile mult prea modeste, lipsurile de tot felul, dar mai ales absenta unei perspective pe terment mediu si lung ii fac sa-si ia lumea in cap, exact cum ar fi facut-o in urma cu doua decenii. Fara sa fie deranjati de fenomen, responsabilii acestei stari de
