Simplul fapt de a împărţi sarcinile casnice între partenerii de viaţă îmbunătăţeşte armonia în sânul cuplului lor şi ar putea duce la o viaţă sexuală mai satisfăcătoare, conform unui studiu american publicat ieri, citat de AFP. "În mare, cu cât bărbaţii fac mai multe treburi casnice, cu atât femeile sunt mai fericite", a explicat pentru AFP Scott Coltrane, sociolog la Universitatea Riverside din California şi co-autor al studiului din care a fost publicat un rezumat pe site-ul organizaţiei Council of Contemporary Families (CCF). "Când bărbaţii fac mai multă treabă acasă, percepţia femeilor cu privire la echitate şi satisfacţia matrimonială creşte, iar cuplul întâmpină mai puţine conflicte", potrivit raportului. "Noi, sociologii, nu ne ocupăm, în general, de aceste lucruri, dar terapeuţii spun că există o legătură directă între faptul că bărbaţii fac mai multe lucruri acasă şi frecvenţa raporturilor sexuale", a arătat Coltrane.
Un psiholog, membru al CCF, Joshua Coleman, confirmă, într-un comentariu publicat pe site-ul organizaţiei, că împărţirea sarcinilor menajere "este asociată cu un nivel mai ridicat de satisfacţie matrimonială", şi "câteodată, şi cu numărul mai mare de relaţii sexuale".
"Femeile spun că resimt mai multă atracţie sexuală şi mai multă afecţiune pentru soţii care participă la sarcinile menajere", explică Coleman.
Însă, a avertizat el, a te ocupa prea mult timp de copii poate dăuna intimităţii cuplului, întrucât "multe cupluri au mărit perioada de timp petrecută cu copiii lor, eliminând sau reducând considerabil momentele romantice", scrie Coleman.
(14:25)