Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simota schimbă imaginea Petroşaniului

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 martie 2008 ·

Lucrările de modernizare a zonei centrale a municipiului Petroşani au fost câştigate de firma omului de afaceri Alin Simota, patronul echipei de fotbal Jiul Petroşani.

Lucrările vor demara în cel mult o săptămână, iar, potrivit contractului, termenul de execuţie este de 10 luni. „Noi suntem pregătiţi, venim cu pietrari profesionişti, care au făcut piaţa centrală din Sibiu, dar şi pe cea din Craiova. Este un efort mare, piatra este scumpă şi trebuie să lucrăm inteligent“, declară Simota.

Lucrarea este cea mai mare realizată în Valea Jiului după 1989, atât ca întindere, cât şi ca valoare, iar odată finalizată, tot centrul municipiului Petroşani va fi modernizat. „Este o mândrie şi o onoare pentru mine, ca locuitor al zonei, că voi face o astfel de lucrare şi sper ca oamenii să fie mulţumiţi de calitate la terminarea proiectului“, mai spune Simota. Proiectul de schimbare a imaginii localităţii include amenajarea a sute de parcări, zone pietonale şi parcuri. Vor fi amplasaţi peste 100 de stâlpi ornamentali de iluminat şi 80 de băncuţe din structură de beton şi lemn.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°