Receptarea operei lui Goethe şi Schiller în ţările române în primele decenii ale secolului XIX a cunoscut o sumă de particularităţi care şi-au menţinut relevanţa şi o bună bucată de vreme mai târziu. Ca atare, reclamă măcar câteva precizări.

Dar, în prealabil, constatarea că Goethe a luat cunoştinţă, fie şi parţial, de stările de lucruri din principatele române şi ne-a lăsat urme certe despre aceste cunoştinţe înainte ca numele său să înceapă a circula pe meleagurile noastre. Primii săi informatori au fost contele Karl Friedrich Reinhard şi soţia acestuia Christine. Născut în Germania în 1761, după izbucnirea Revoluţiei franceze şi însufleţit de idealurile ei, tânărul Reinhard a plecat la Paris unde, datorită culturii şi inteligenţei sale, s-a făcut curând remarcat de Talleyrand, care l-a ajutat să intre în serviciul diplomatic francez. A ocupat, astfel, rând pe rând, diverse posturi la Londra, Neapole, Hamburg, Florenţa şi, în cele din urmă, la Dresda, la curtea saxonă. Interesant pentru noi, este că, la 18 martie 1806, Reinhard a fost numit consul general al Franţei în Moldova. N-a rămas, totuşi, prea mult acolo, întrucât la intrarea trupelor ruseşti a fost scos din ţară şi condus sub escortă în Galiţia. În primăvara lui 1807 s-a întâlnit cu Goethe la Karlsbad, unde titanul de la Weimar îşi făcea anual o cură recomandată de medicii săi şi între cei doi s-a legat o amiciţie, ulterior mărturisită şi de cele circa 150 de scrisori schimbate între dânşii. De altfel, şi Christine Reinhard a cultivat cu fervoare genul epistolar şi scrisorile ei au rămas până azi un izvor deloc neglijabil pentru istoria românească a epocii, lucru confirmat şi de N.Iorga în Istoria românilor prin călători. Acum doresc să semnalez doar această însemnare din Jurnalul lui Goethe, cu data de 29 mai 1807: "Vizita rezidentului Reinhard, descrierea Iaşiului, felul traiului de acolo, arhitect