In 1987, redactorul-sef mi-a spus sec: “Nu mai tine! Semnezi!”. Am incercat eschiva. A fost cum au vrut ei. Asa a aparut, in “Viata Studenteasca”, singurul articol doldora de ceausisme, sub semnatura mea.
Am copiat un pogon de citate din “Scinteia”, convins ca o sa apara, ca de obicei, nesemnate. Au aparut sub numele meu. Curind, am fugit din tara. De curind, mi-am recuperat o parte din dosarul de Securitate. Ofiterul care se ocupa de redactie a primit mustrare scrisa si a fost “prelucrat in fata colectivului”. Ceva tot am reusit.
Citiva angajati ai Antenelor lui Voiculescu cred ca povestea e mai complicata. Asa e. 1987 e un an mult mai interesant pentru miscarile Securitatii si ondulatia conturilor lui Felix decit pentru pataniile unui trepadus de la “Viata Studenteasca”. Nu ma apar. Dimpotriva, ii denunt, din nou, pe oamenii vechiului regim si pe fetii lor prosperi.
Discutam despre doua fidelitati. Despre formula prin care Iliescu l-a continuat si inmultit pe Iliescu, dupa 1989. Si despre formula in care, tot dupa ’89, copiii comunismului, printre care ma numar, si-au renegat tatal impus. Una dintre aceste formule e catastrofala pentru Romania. Priviti prin ochelarii antiradiatie: Romania e troaca solemna, cu loji pentru hoti. Atit de cavernos e cancerul mosit de Iliescu incit trecutul trebuie reasumat. Toti am fost condamnati la sansa de a fi comunisti. Mai bine acceptam. Nu ne-am fi dus tara in craterul ctitorit de Iliescu si ornat de Antenele lui Voiculescu.
Inapoi, la prezent. Vin alegerile. Citeva zeci de voci le stau in git. De undeva apare un petic de hirtie. Sebastian a fost turnator. Ungureanu, lingau. Liiceanu a plagiat. Tismaneanu e iudeo-mason. Patapievici delapideaza. Ziua are sase ore si cinci minute. Curtea Constitutionala confirma. Paunescu si Vadim sint puri. Lotul Basescu trece la impuri. Si-a pierdut dr
