Desele drumuri cu trenul la Bucureşti înseamnă, de regulă, cinci ore de lectură şi de privit pe fereastră, cât să se mai aşeze gândurile, asta dacă ai noroc de o companie suficient de liniştită, încât să poată fi ignorată. Dacă nu îţi repartizează calculatorul o astfel de companie, ţi-o cauţi, unele vagoane fiind tixite, în timp ce altele sunt pustii, dar cum ai putea cârti împotriva unui calculator? Nu fusese o zi prea norocoasă, aşa că migrasem în căutarea unui loc în care să pot citi Foamea lui Hamsun. Asta până la Craiova, când mi-am căpătat drept tovarăş de drum un tânăr moldovean extrem de vorbăreţ, nu cu mine, ci cu telefonul solicitat la maximum pentru stabilirea unor întâlniri cu numeroase prietene de care îi era dor sau prieteni cu care urma să "dezbrace" şi să "citescă" o sticlă de vin. Iar şi iar, ore în şir...până când indispoziţia mea s-a transformat în amuzament şi am izbucnit, pur şi simplu, în râs, încurajată de privirile compătimitor - complice şi de zâmbetele abia reţinute ale unui alt călător ce urcase în tren tot la Craiova şi a cărui prezenţă de o discreţie contrastantă, ieşită cumva din peisaj, îmi trezise interesul. Se putea "citi" că venea din altă parte.

Sentimentul stenic şi vital al comunicării şi al afinităţilor intuite, confirmate ulterior, transformând o călătorie iritantă într-una însemnată şi plăcut mobilizatoare, prin firescul şi natura discuţiilor, acea prezenţă destul de neobişnuită pentru o călătorie provincială (cu trenul, la clasa a II-a), se numea Dumitru Radu Popa, venit, după patruzeci de ani, din partea cealaltă, din America, în Craiova copilăriei sale. Plecat din ţară din 1985, stabilit la New York din 1986, specializat în domeniul dreptului internaţional, fiind în prezent Assistant Dean al Facultăţii de Drept şi Directorul Bibliotecii de drept la New York University, Dumitu Radu Popa nu a încetat în toată această per