Producătorii din industria alimentară denunţă abuzul de piaţă al marilor magazine, dar aşteaptă ca supermarketurile să propună regulile jocului. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Producătorii români de alimente au organizat, ieri, la Ministerul Agriculturii, cea mai amplă acţiune de protest de până acum împotriva „abuzului de piaţă“ exercitat de lanţurile de supermarketuri, dar, de teama repercusiunilor, lasă la mâna retailerilor rezolvarea conflictului.
Deşi virulenţi în declaraţii, şefii patronatelor din industria alimentară se poartă „cu mănuşi“ şi pasează supermaketurilor iniţiativa redactării unui Cod de bune practici comerciale, prin care să fie împiedicate acţiunile de monopol de piaţă.
„Supermarketurile exercită un abuz de putere, prin impunerea unor condiţii contractuale care le reduc substanţial profitul, duc la o creştere artificială a preţurilor şi la falimentarea magazinelor de proximitate“, susţin producătorii.
Patronatele din industria alimentară aşteaptă o poziţie din partea lanţurilor de retail. „Avem semnale că cel puţin lanţul Carrefour va accepta să negocieze pe această temă“, ne-a declarat Valeriu Steriu, preşedintele Patronatului Laptelui. Informaţia nu a fost confirmată de reprezentanţii Carrefour.
O întâlnire între producători şi supermarketuri, mediată de Ministerul Agriculturii, ar putea avea loc peste două săptămâni.
De ce se tem producătorii
Principala temere a oricărui producă tor sau distrubuitor în conflictul cu supermarketurile este legată de posibilitatea delistării produselor de la raft.
Pe scurt, orice acţiune „revoluţionară“ împotriva taxelor ascunse practicate de supermarketuri s-ar putea solda cu scoaterea respectivului producător sau distribuitor din lanţul de magazine. „Nimeni nu-şi permite să fie cu adevărat bătăios. Delistarea a