Am oscilat mereu

între tragic şi melancolie

Cronicile de până acum, apărute pe spaţii extinse în prestigioase reviste culturale din Bucureşti, România literară, "Observator cultural", "Idei în dialog", "22" (urmează "Viaţa Românească"), consideră romanul tău Noaptea lui Iuda un eveniment al anului literar 2007. Cum primeşti aceste comentarii elogioase după 15 ani în care cărţile tale au fost receptate ezitant, cu excepţia unor admiratori constanţi, cum ar fi Dan C. Mihăilescu, Tudorel Urian ş.a.? Cum se face că abia după 15 ani ai câştigat "pariul cu tine însuţi şi cu critica", după expresia lui Daniel Cristea-Enache?

Bineînţeles, anvergura acestei receptări m-a bucurat foarte mult şi, banal spus, mi-a dat mai multă încredere în forţele proprii. În general, am scris fără să aplec foarte mult urechea la ceea ce a spus critica despre mine, considerând că dincolo de realizarea propriu-zisă, romanele mele sunt o cale spre cunoaştere şi spre propria limpezire. Am scris, în primul rând, ca să fiu viu şi să activez resursele latente ale persoanei mele. în mod normal, o asemenea poziţie faţă de scris ar fi favorizat ţinerea constantă a unui jurnal. Cu toate acestea, recunosc, nu am fost niciodată în stare să ţin un jurnal. Mi-am zis că obiectivându-mă în alte personaje şi imaginând diverse scenarii pot să mă exprim mai bine, pot să mă cunosc mai bine, pot să fiu eu însumi. Este un punct de vedere oarecum paradoxal, dar mi-l apăr şi nu mă dezic de el. întorcându-mă la receptare, am fost mirat să văd că oameni din generaţii diferite mi-au înţeles cartea şi au apreciat-o. Pornind de la Bianca Burţa-Cernat, care-i foarte tânără, Serenela Ghiteanu, sau Eugenia Ţaralungă, şi până la Dan C. Mihăilescu, trecut de 50 de ani, cei ce au citit romanul au înţeles mesajul lui subteran, alternanţa planurilor, întrepătrunderea dintre miraculos şi mundan, toată