"Regret că m-am întors în România după cinci ani!", şi-a vărsat obida o româncă tâlhărită în Arad, la câteva minute după intrarea în ţara natală. Reîntorşii vremelnici au dat nas în nas cu o ceată de băştinaşi specializaţi în «alba-neagra» şi, pentru că au refuzat jocul interlopilor, au încasat o bătaie soră cu moartea. Başca uşurarea de bagaje. Dorul de România le-a venit de hac, şi-n vatra strămoşească au trăit cruda revelaţie a neschimbării, a încremenirii în sălbăticia fărădelegii"
"România nu e proastă!", a strigat înspre lumea de aiurea bunicul lui Lucian Bute, imediat după ce nepotul său l-a îngenuncheat pe un american ciocolatiu cu termen de garanţie expirat (Nu demult, din exilul canadian, impus de niscaiva afaceri penale, Fane Spoitoru decretase că România e "cea mai ţară proastă"). Bătrânul ţăran de la poalele Moldovei noastre aşa a înţeles să-şi urle bucuria, cu năduf patriotic şi cu fudulie revanşardă. Sătul să asiste la umilinţele cu nemiluita servite de stăpânii planetari, moşul lui Bute a ţinut să spună tuturor, români şi străini, că "România nu e proastă". Şi a făcut-o astfel încât să-l audă toţi, într-un moment în care "deşteptăciunea" României a stat în pumnii boxerului plecat să-şi câştige gloria tocmai în Canada. Păi, dacă era vreo deşteaptă, România îşi păstra campionul acasă şi nu-l livra altora, la pachet cu milioanele de emigranţi. La urma urmei, România nu prea are legătură nici cu succesul împlinit al lui Bute şi nici cu cel întrezărit de Costel Busuioc în Spania hipnotică. "România nu e proastă!", ci debusolată, speriată, confuză, murdară, prăpădită şi înjosită de fitecine. Când şi când, răbufnim asemenea rudei lui Lucian, însă revolta nu durează decât o clipă, insuficientă şi stearpă. Clipele astea ne amăgesc doar, ne prelungesc agonia, robi ai supravieţuirii orişicum...
"Când doi români se asoci
