Pristina - despre care greu iti vine sa crezi ca a fost o capitala din fosta Iugoslavie - vrea sa priveasca spre viitor, purtand in spate trecutul sau. Traversand Pristina, nu poti avea nici o perceptie asupra viitorului, ci doar asupra trecutului, in conditiile unui prezent provizoriu. Constructiile recente (dupa razboiul din 1999) sunt fie un hotel de lux "Victory" (notabil prin replica kitch a Statuii Libertatii amplasata ostentativ pe acoperis), fie o sumedenie de dughene de tabla, in genul buticurilor de trotuar de pana ieri din Bucuresti. De altfel, intre aspectul cartierelor bucurestene Ferentari sau Giulesti si Pristina nu este o diferenta prea mare in ceea ce priveste mizeria, coscoveala blocurilor, trotuarele stricate si privirea incert pierduta a locuitorilor imbracati la fel de cenusi ca si locul in care traiesc. Singura diferenta notabila ar fi tineretea exploziva a albanezilor kosovari, fata de predominanta varstei a treia din cartierele bucurestene.
Ceea ce atrage privirea in centru este bulevardul Bill Clinton - considerat de albanezi binefacatorul lor -, a carui fotografie uriasa acopera peretele unui intreg bloc-turn de arhitectura socialista, si o fosta cazarma a armatei iugoslave, distrusa de bombardamentele NATO din 1999, dar lasata asa drept amintire, dupa ce alaturi a fost amplasata o unitate purtand numele fostului lider UCK Adem Jashari. Mandria arhitectonica a kosovarilor este Biblioteca, al carei acoperis reproduce cunoscutele palariute albe traditionale purtate de sefii de familie sau de clan albanez. In contextul istoriei recente a locului, am putea spune ca este vorba de o arhitectura... nationalista.
Cealalta artera importanta din Pristina este un fel de Corso pietonal de seara si poarta numele Maicii Tereza, a carei statuie de bronz se afla pe unul dintre trotuare. Una dintre putinele librarii din Pristina se afla chiar
