Producătorii depind prea mult de hipermarketuri ca să le poată ocoli Vă invităm la o mică plimbare printr-un hipermarket dintre acelea pe care producătorii de alimente le acuză de

Producătorii depind prea mult de hipermarketuri ca să le poată ocoli

Vă invităm la o mică plimbare printr-un hipermarket dintre acelea pe care producătorii de alimente le acuză de practici oneroase şi anticoncurenţiale. La intrare, ne întâmpină diverse reclame şi promoţii, mai mult sau mai puţin inspirate. Trebuie să le privim cu luare aminte, pentru că pe ele se duc procente bune din cifrele de afaceri ale <> , fără ca aceştia să le poată evita.

Capătul raftului are şi el un tâlc: pentru ca borcanul de dulceaţă sau parizerul să ajungă în această poziţie privilegiată, producătorul plăteşte hipermarketului taxe speciale, de ordinul miilor de euro. Apoi, în sfârşit, galantarul. Acesta se împarte, exact ca în teoria chibritului, în trei părţi: partea de sus, cea din mijloc şi cea de jos. În cazul nostru, partea de deasupra capului, cea de la nivelul privirii şi cea de la picioare.

Ei bine, tocmai aici e marele skepsis: dacă batonul de salam e expus jos, la picioare, sau sus, deasupra capului, taxa de raft e ceva mai mică; dacă e plasat la nivelul privirii noastre, producătorului i se percepe o taxă mult mai mare, pentru că - nu-i aşa? - e mai la vedere. Mai mult, dacă salamul se găseşte aici cu un anumit preţ, nu va putea fi scos la vânzare altundeva, cu un preţ mai mic decât în marele nostru magazin.

Ce alte ciudăţenii mai putem vedea, vizitând hipermarketul nostru? În general, produse care par ieftine, deşi până să ajungă aici s-au scumpit cu peste 20% faţă de poarta fabricii, în condiţiile în care aceasta din urmă se zbate în pragul falimentului din cauza inevitabilelor taxe. Inevitabile, într-adevăr, pentru că, dacă fabrica nu le-ar accepta şi produsele sa