Timp de milenii, omenirea si-a luminat noptile la flacara tortei si a lumanarilor de ceara. De un veritabil iluminat public nu putem vorbi decat dupa instalarea felinarelor cu gaz, macar prin cartierele centrale ale oraselor. Dar poate ca nici atunci, ci abia dupa producerea industriala a becului lui Edison si extinderea retelelor de curent electric pretutindeni unde era nevoie de ele. Secolul XX a fost, dintre toate cate s-au perindat inaintea lui, secolul cel mai luminat, la propriu. Lucru pentru care ar putea depune marturie si extraterestrii, in caz ca exista si ne studiaza de la distanta, fiindca orasele ni se vad si din Cosmos, ca niste mici pete palide, sau macar ca puncte luminoase pe fata innoptata a Pamantului.
Probabil asa va fi si de acum inainte. Omenirea nu-si mai poate petrece noptile fara risipa de lumina, iar luxul acesta a inceput sa aiba efecte in cresterea lenta a temperaturii atmosferice. Nu e singurul factor care contribuie la inrautatirea climei si, in tot cazul, nu cel mai dezastruos. Pentru multi, pare chiar de mirare ca niste simple becuri electrice pot adanci raul ce dezechilibreaza planeta. Dar ele nu mai sunt astazi doar cateva, ca la inceputurile retelei mondiale, ci aglomerari fara numar, in continua extindere, pe masura ce se inmultesc orasele, iar cele deja existente iau dimensiuni greu de imaginat. Nu intamplator oamenii preocupati de destinul globului terestru au inceput de la o vreme sa arate cu degetul si spre jucaria cu fir incandescent a lui Edison, pretinzand o alta solutie.
Solutia s-a gasit in corpurile de iluminat bazate pe fluorescenta. Becurile de tip vechi pierd o mare parte din energia ce le strabate filamentul. O iradiaza sub forma de caldura, risipind-o in spatiul inconjurator. Becurile fluorescente sunt mai eficace si au viata mai lunga, iar asta face suportabil pretul lor ceva mai ridicat. Ele f
