Raul Gonzales, căpitanul echipei Real Madrid, care a reuşit miercuri golul său cu numărul 61 în Liga Campionilor, a declarat că spaniolii nu şi-au mai pus în practică „magia“ din alte meciuri, după ce formaţia spaniolă a fost eliminată de AS Roma în optimi. „Nu am arătat magia la fel ca în meciurile din alte seri. Este o lovitură grea pentru noi, o dezamăgire, pentru că Liga Campionilor a fost unul dintre obiectivele noastre în acest sezon, şi acum am fost eliminaţi. Am jucat mai bine în prima manşă, dar nu am reuşit să ne impunem în faţa adversarului, care a demonstrat că este o echipă foarte bine alcătuită“, a declarat Raul. La rândul lui, fundaşul italian Fabio Cannavaro a recunoscut că Roma a fost superioară şi a afirmat că Real nu a avut intensitate în joc, pentru că s-a îngrijorat din cauza atacurilor formaţiei italiene. Preşedintele clubului, Ramon Calderon, care spunea despre Real că este „cea mai bună echipă din lume, o adevărată maşină de fotbal“,
şi-au schimbat părerea după ce echipa a fost eliminată din optimile Ligii Campionilor. „Este o ratare pentru noi, iar la finalul sezonului trebuie să ne gândim şi să analizăm situaţia. În cazul în care ne putem întări echipa, trebuie să o facem“, a afirmat Calderon.
Antrenorul formaţiei madrilene, Bernd Schuster, şi-a felicitat echipa pentru jocul prestat şi a precizat că nu le putea cere mai mult jucătorilor. „Pentru mine nu este o înfrângere. Nu ne-am calificat, dar până la 1-0 am dominat meciul. Am suferit după eliminarea lui Pepe şi accidentarea lui Salgado. Sunt mândru că echipa mea a dat dovadă de caracter“, a spus tehnicianul, care a catalogat adversarul drept o echipă „inteligentă“. Raul Gonzales, căpitanul echipei Real Madrid, care a reuşit miercuri golul său cu numărul 61 în Liga Campionilor, a declarat că spaniolii nu şi-au mai pus în practică „magia“ din alte meciuri, după ce formaţia spani