Născut �n 1953 ( 1 martie ), Al. D. Funduianu �nchide nasturii la mantoul iernii ca imediat să deschidă fermoarul cerului, lăs�nd loc unui anotimp cu care s-a contopit: PRIMĂVARA. Aceasta mă face să cred că nu �nt�mplător crezul său a fost exprimat astfel: "Pomul, c�nd simte că are de spus ceva fundamental, �nfloreşte" sau "Peste copacul acesta o pasăre a trecut şi a �ncolţit �n c�ntec". Hotar de anotimpuri fiind, poetului Al. D. Funduianu i-a rămas pl�nsetul dint�i ca un ecou care străbate primăvara: "O, primăvară! Poţi face un om să-şi iasă din minţi. De fericire. Şi o sută să �nnebunească. De dorul tău". Nu-l auziţi? Eu �l aud �n liniştea tăcerii lui pe străzile tot mai triste ale Botoşaniului: "Mi-e primăvară �n g�nd de septembrie, ascuns după nişte zile confuze ca o perdea de nori (bronzaţi!) peste s�ni de adolescentă frumoasă. Mi-ast�mpăr setea de �nalt �nhăm�nd paraşute de h�rtie la fluturi năzdrăvani. Şi �ncerc�nd să rezolv plauzibil dilema, ori eu mă �ntorc �n copilărie, ori basmele �ncep să se adeverească..". Nu-l vedeţi? Eu �l văd �n gesturile discrete ale poetului: "Vis de primăvară(ploioasă)�Berenice, fermecătoarea, părăseşte Galaxia. �ntruchip�ndu-se sur�s pe ochiul altei planete. Unde oameni norocoşi trăiesc� El părăseşte concretul, căruia şi aşa nu-i era Domn, �ntruchip�ndu-se idee. �n lumea viselor. Deşarte". Nu-l simţiţi? Eu �l simt �n z�mbetul pe care ni-l dăruieşte poetul: "După unii, starea de primăvară se caută �n flori. După alţii, se ghiceşte �n v�rstă. După mine, starea de primăvară e numai �n ad�ncuri�". Coleg fiind cu poetul, de multe ori, �n anii studenţiei, SIMPLIFICAM idei, fiindcă, �n naivitatea noastră, credeam că o să umanizăm matematica: "Se rostesc numai acele cuvinte / rotunde şi simple să-mi �ntreţin freamătul / enigmatic al plopului / din memorie� / o aureolă �nsoţindu-mi / călătoria efemeră. / Şi iată / ştiu că nimic nu se �nstr