"Retorica marelui îndrăgostit, Hyperion,

şi a micului amorez, Rică Venturiano"

(Iulian Costache, Eminescu. Negocierea unei imagini)

Ce e amorul? Un basm care începe frumos şi se sfârşeşte rău - este răspunsul implicit din Luceafărul. O aventură care începe rău şi se sfârşeşte bine - este răspunsul din O noapte furtunoasă. Însă personajele trec, toate, prin încercări de tot felul până să ajungă la răspuns, la deznodământ, iar în această privinţă, toate perechile din toate lumile literare posibile seamănă între ele.

Între personajele de comedie nu încape romantismul şi nici tandreţea. Ambele sunt subminate, din prima clipă, de replicile discursului amoros însuşi. Posibil ca personajele nopţii bucureştene să fie la fel de îndrăgostite ca Luceafărul şi fata de împărat, posibil ca drama lor să fie resimţită, pe moment, la fel de intens, posibil ca aspiraţiile lor să fie tot către idealuri, dar felul în care se exprimă le spulberă şansa unei mari iubiri. Şansa iubirii este pierdută încetul cu încetul şi de cuplul din poem: cât timp amorul este virtual, platonic, el pare potrivit şi posibil, dar când încearcă o concretizare se dovedeşte iluzoriu.

Personajele lui Caragiale sunt fanţi şi dame, nu genii şi crăiese, mai ales din cauza vorbelor de dragoste. Care sunt caracteristicile discursului amoros în variantă comică? Acumularea, delirul verbal, incoerenţa, vorbele mari amestecate cu meschine rapeluri la cotidian şi la practic, bacşişul de trei sferturi de rublă oferit ca preţ al propriei vieţi. Toate personajele îndrăgostite din comedii sunt incontinente şi inconsistente. Limba e prima care trădează. Iar apoi, după căsătorie, dacă nu chiar înainte, se vor trăda unul pe altul şi amorezaţii, amestecaţi în inevitabile triunghiuri pasionale. Ziţa va deveni cândva o Vetă, iar Rică un soţ gelos sau un amant viclean, o "inimă rea" sau un