1
Mănînci cu degetele din bolul de
lemn
şi priveşti zorii cum intră în
chilia ta
izul de sulf al zilei de ieri
a rămas în prosopul de trei ori
spălat
te vei obişnui să arunci priviri pe
fereastra
care dă spre grădina cu petunii
violete
şi să constaţi că trăieşti ca un
peşte pe stîncă
din boabe de rouă şi muguri
aduşi de vînt
Ce depărtări provoacă degetele
tale pe cer
te miri şi mirarea-i mai întinsă ca
marea
pe care o vezi din vîrful celor
cinci sute de trepte
tăiate în piatră
2
Cele cinci sute de trepte
îmi oferă marea
rareori picioarele mele bătrîne le
pot urca
mă opresc să-mi mai trag sufletul
şi gîndesc la lespedea primei
trepte
ca la un vîrf de rădăcină
şi la întinderea mării ca la o
floare rară
care înfloreşte
o dată sau de două ori pe an
3
Nu mai ştiu cum am ajuns aici
petuniile din grădină sunt violete
iar hainele mele gri
cînd bate vîntul culorile
se-amestecă
violetul se plimbă pe mine
griul aleargă peste petunii
s-ar zice că pot rămîne aici
4
Poate că am iubit prea mult şi
de-asta sunt aici
pînă la izvor fac cinci sute de
paşi
la cîteva zile iau apă într-o
găleată
pe capacul de lemn e pictat un
bonzai
şi-o perie de jad
pictura e roasă şi spălăcită
norii nu se mai pot oglindi
în luciul ei
5
Am înjghebat un ceas solar
din patru bolovani şi-un băţ de
bambus
de la un scaun vechi
timpul n-are importanţă
dar umbra bambusului şi a
pietrelor
mă face mai puţin singur
cînd norii acoperă soarele
mă duc şi
