Sindicaliştii solicită creşteri salariale de 8%, iar angajatorii oferă doar 5% Grevele de avertisment din serviciile publice germane au continuat şi ieri, afectând mai ales sudul ţării
Sindicaliştii solicită creşteri salariale de 8%, iar angajatorii oferă doar 5%
Grevele de avertisment din serviciile publice germane au continuat şi ieri, afectând mai ales sudul ţării şi capitala. Liderii federaţiei sindicale Ver.di erau sceptici cu privire la rezultatele celei de-a cincea runde de negocieri cu guvernul, la Postdam.
În landurile Bavaria şi Saarland, numărul greviştilor a depăşit câteva zeci de mii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ver.di din Hessa, Hermann Schauss, în acest land peste 15.000 de persoane au încetat lucrul, şi alte 20.000 în Baden-Würtemberg. Sindicatul solicită creşteri salariale de 8% sau o mărire cu cel puţin 200 de euro pe lună, pentru un număr de 1,3 milioane de angajaţi.
Angajatorii nu sunt însă de acord decât cu 5%, dar cer, totodată, şi o prelungire a timpului de lucru. Pe lângă aceste proteste, la Berlin a continuat greva declanşată pe perioadă nedeterminată de către angajaţii din sectorul public.
Protestul a paralizat total circulaţia metroului şi a tramvaielor, dar a existat un serviciu minim pe liniile de autobuz. Greva din transporturi a fost declanşată miercuri şi nu are legătură cu protestele generale din restul ţării. Pentru fiecare zi de grevă, BVG, regia de transport public din Berlin, înregistrează pierderi de circa 1,3 milioane de euro. Pe de altă parte, protestul educatorilor este prilej de bucurie pentru mulţi copii, care au stat acasă. Din acest motiv, mulţi părinţi au fost nevoiţi să îşi ia liber.
Se pregăteşte şi greva medicilor
Dacă negocierile nu duc la rezultatele dorite, sindicatul mecanicilor de locomotivă a anunţat că intră şi el în grevă de luni. Nemulţumiri au şi medicii,