Cateodata este greu sa alegi, iar Doug Liman, regizorul lui "Jumper: Oriunde, oricand" este cel mai bun exemplu. Sare in toate partile, dar ii e imposibil sa aleaga intre cele doua modalitati in acelasi timp oneste si inteligente de a face SF. Pentru prima, cea mai la indemana, nu-ti trebuie decat bani: cel mai bun exemplu este "Transformers", un SF "adolescentin", dar realizat ireprosabil.

Pentru a doua ar sta in picioare primul "Matrix". Pe langa efectele speciale, ai o idee coerenta si rotunda, pe care o sustii din toate punctele de vedere.

Doug Liman, autorul celui mai mare succes al cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, "Dl. si dna Smith", voia initial o poveste pentru adolescenti. Avea actorii, decorurile, totul fusese bibilit si pus la punct.

Apoi regizorul s-a temut ca nu intereseaza pe nimeni (lucru foarte adevarat) povestea de dragoste dintre un pustan care se teleporteaza (da, despre asta e vorba) si o pustoaica perfect normala. Si-a concediat actorii, a pus productia pe stop, a blocat cateva hectare de studiouri si apoi au aparut Hayden Christensen si Rachel Bilson. Si tot degeaba...

Inspirat de romanul omonim al lui Steven Gould, "Jumper" a fost gandit din start ca o trilogie. Este vorba de Davey (Christensen), un pustan parasit de mama lui la varsta de cinci ani.

La aceeasi varsta, Davey descopera ca poate Sari, adica se poate teleporta in orice loc vazut intr-o fotografie sau deja vizitat. Baiatul descopera ca nu este unic si ca, de-a lungul vremurilor, au existat o multime de saritori, al caror grup se imputineaza pe zi ce trece din cauza paladinilor, o organizatie care-i ucide.

Nemesisul personal al lui Davey este chiar liderul paladinilor, Cox (Samuel L. Jackson), care foloseste o multime de gadget-uri hiper-performante pentru a-l "priponi" pe tanar si a-l ucide.

La prima vedere, totul suna perfect. Avem amor