Cu Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen, Mircea Mihăieş a deschis o nouă cale de sincronizare a culturii române cu valorile consacrate ale lumii occidentale. Aproape că nu există român din generaţiile apropiate celei a lui Mircea Mihăieş, de un anumit nivel intelectual, care să nu ţină la îndemână casete audio sau CD-uri cu muzica lui Leonard Cohen, ori să nu aibă în memoria calculatorului câteva piese din creaţia muzicianului canadian. Cu toate acestea, nimănui de la noi, până la Mircea Mihăieş, nu i-a trecut prin minte să scrie o carte despre viaţa şi cântecele celebrului compozitor şi interpret. Pentru că, deşi are milioane de fani, muzica sa a ajuns să facă parte din viaţa cotidiană, numele său reprezintă, în plan artistic, un etalon unanim recunoscut şi imposibil de egalat, Leonard Cohen nu intră decât foarte rar - şi atunci, în urma activării unor stimuli veniţi din afară - în paradigmele culturale elaborate de autori români. În mod paradoxal, deşi consumul nostru cultural este, în proporţie covârşitoare, orientat spre produse de provenienţă internaţională - să ne gândim fără ipocrizie, la filmele şi piesele de teatru pe care le vedem, muzica pe care o ascultăm - comentariile critice vizează aproape în exclusivitate creaţiile româneşti. Cel puţin la nivelul volumelor de specialitate. Din acest punct de vedere, cartea lui Mircea Mihăieş despre Leonard Cohen este un pas spre normalitate, o încercare binevenită de a privi din perspectivă românească viaţa şi creaţia unui foarte important artist contemporan. Un pas spre acomodarea comentariului critic cu gusturile reale ale consumatorilor de cultură. De aici, nota de prospeţime şi succesul real al acestei cărţi.

Oarecum pe aceeaşi linie cu Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen se înscrie şi noua carte a lui Mircea Mihăieş, Metafizica detectivului Marlowe. Tradus în româneşte încă din perioad