Miliardarii de pe pietele emergente cuceresc rapid topul celor mai bogati oameni din lume intocmit de revista americana Forbes.
Miliardarul american Warren Buffett, proprietarul vehiculului de investitii Berkshire Hathaway, l-a detronat pe Bill Gates din fruntea clasamentului Forbes al celor mai bogati oameni de afaceri, incheind astfel "domnia" de treisprezece ani a cofondatorului Microsoft, scrie Forbes.
Averea lui Buffett, supranumit "Oracolul din Omaha" pentru predictiile sale privind viitorul economiei americane, este estimata la 62 mld. dolari (40,8 mld. euro), in crestere cu 10 mld. dolari fata de anul trecut, in timp ce Bill Gates si-a adaugat in cont "numai" 2 mld. dolari, pana la 58 mld. mld. dolari (38,2 mld. euro).
Gates a cazut pe pozitia a treia, in urma mogulului mexican Carlos Slim Helu, a carui avere de 60 mld. dolari (39,5 mld. euro) - care aproape s-a dublat in ultimii doi ani - provine in mare parte din segmentul telecomunicatiilor.
Buffett si Gates sunt singurii americani prezenti in primii zece bogati ai lumii, si asta in conditiile in care raportul anual al Forbes indica o serie de schimbari radicale in structura clasamentului.
Daca in 2006 jumatate dintre cei prezenti in top 20 proveneau din Statele Unite ale Americii, anul acesta numai patru americani s-au calificat pentru un asemenea loc.
O pondere din ce in ce mai insemnata in top este detinuta de oamenii de afaceri activand pe pietele emergente, majoritatea noilor intrati in clasament provenind din Rusia, China si India, carora li se adauga Statele Unite.
De altfel, Rusia a ajuns pe pozitia a doua in ceea ce priveste numarul de miliardari, devansand Germania. India este tara care detine cei mai multi miliardari in top 10 - patru, printre care Lakshmi Mittal, actionarul majoritar al grupului siderurgic Arcelor Mittal.
Mittal ocupa