Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E urzica-n floare, asta e problema mare!

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 8 martie 2008 ·

În preziua fiecărui joc al Universităţii, suporterii Ştiinţei de pe site-ul gruppo-maxima.ro întocmesc un afiş de meci, în care leul alb-albastru este personajul principal, acesta fiind urmat de un mesaj pentru favoriţi. De această dată, leul este înfăţişat într-o junglă de urzici, pe care pare decis să le taie de la rădăcină, pe frunze apărând preşedintele şi antrenorul Unirii Urziceni, MM Stoica, respectiv Dan Petrescu. „E urzica-n floare, asta e problema mare!“, susţin cei de la Gruppo Maxima.

„Nu am fi suporteri ai Universităţii Craiova dacă nu am visa la victoria Ştiinţei în fiecare meci. Sâmbătă (astăzi - n.r.) echipa noastră joacă la Urziceni pe terenul revelaţiei campionatului, cel puţin până în acest moment. Unirea nu are un lot spectaculos. Dacă îl citeşti, rămâi chiar surprins, pentru că pe o mare parte dintre jucători nu i-ai dori la echipa cu care ţii. Are, în schimb, antrenor, şi încă unul foarte eficient, care ştie să aşeze jucătorii în teren şi să folosească un sistem de joc şi o tactică prin care să le pună în valoare calităţile. Cu un patron extrem de discret, Dan Petrescu a reuşit să construiască o echipă care, iată, se bate şi în cupă, şi în campionat şi are şanse mari să se califice într-o cupă europeană. Ar părea că meciul are o favorită clară, însă noi sperăm că Universitatea va prinde una din zilele acelea de graţie în care poate câştiga un meci cu un adversar considerat mai puternic. Vom însoţi echipa la Urziceni cu speranţa că nu vom pierde şi vom adăuga puncte la zestrea destul de subţire din acest moment. Şi că Napoli va trimite în teren o echipă agresivă în sensul bun al cuvântului, care să facă uitat jocul mai puţin reuşit din partida cu Pandurii!“ este mesajul apărut pe gruppo-maxima.ro. În preziua fiecărui joc al Universităţii, suporterii Ştiinţei de pe site-ul gruppo-maxima.ro întocmesc un afiş de meci, în care leul alb-albastru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 18 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 9 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum 2 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

OMS avertizează că urgenţa climatică este, „în esenţă, o criză sanitară”

G4Media acum 43 minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”, care nu mai este „o situaţie ipotetică din viitor, (ci) este aici şi

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°