Te pregăteşi să mergi la muncă, însă te cuprinde deznădejdea. Te-ai săturat de atâta stres, de colegi cu care nu poţi comunica şi de un şef care îţi face zile fripte. Sarcinile de lucru ţi se par din ce în ce mai grele şi în fiecare pauză de masă plănuieşti stratageme pentru a te eschiva de orele în care stai peste program. Dacă acest scenariu se repetă zilnic şi ţi-a devenit familiar până la suprasaturare, înseamnă că te confrunţi cu o problemă.

„Majoritatea oamenilor consideră munca absolut necesară, dar cei mai mulţi ar prefera ca în loc să muncească, să facă altceva, şi această atitudine îi împiedică să aibă succes în ceea ce fac. Oamenii împliniţi din punct de vedere profesional afirmă că deşi munca nu este cel mai important aspect al vieţii lor, este locul în care au ocazia să-şi folosească cunoştinţele şi să-şi exerseze abilităţile, deci locul în care se simt complet implicaţi şi utili”, explică psihologul braşovean Raluca Vasiliu.

Cine e de vină?

Întrebarea inevitabilă vizează găsirea vinovatului pentru situaţiile de criză la locul de muncă. Suntem tentaţi să dăm vina pe angajatori. E incontestabil faptul că într-o societate din ce în ce mai corporatistă, în care locurile de muncă se „globalizează” şi ca atare se bazează pe proceduri din ce în ce mai depersonalizatoare, e de vină job-ul. Nu putem trece cu vederea nici atitudinea exploatativă a angajatorului român încă neatins de spiritul corportaist, care se ghidează după cutume „comuniste”.

Dar dacă am privi problema din altă perspectivă? Spre exemplu, dacă am lua în considerare faptul că o parte din vină o purtăm chiar noi, angajaţii. „O profesie satisfăcătoare nu ţine doar de meseria pe care o practici, ci mai ales de cât de potrivită este aceasta personalităţii şi vocaţiei tale. Spre exemplu, am întâlnit clienţi care aveau salarii extrem de atractive, un loc de muncă ce l